Niste Baieti vin in Baia Mare, pentru un concert punk-rock

Niste Baieti vin in Baia Mare, pentru un concert punk-rock

Municipiul Baia Mare este si el inclus in randul oraselor unde cei de la Niste Baieti au ales sa concerteze in cadrul turneului lor Fără Paradeală, Viața E Nasoală TOUR. Târgoviște este primul oraș în care Niște Băieți fac punk rock show în cadrul acestui turneu, turneu care promoveaza si cel mai recent album al trupei intitulat „Fără muzichie, viatza e pustiu!, al cărui prim single, Deschideți poarta soarelui, a fost susținut glorios de Radio Guerrilla.

„Fără Paradeală, Viața E Nasoală TOUR are în plan deocamdată 20 de orașe, dar drumurile noastre toate încep La scriitori și nimeni nu dorește să știe de-acum unde se termină. Sigur este că vor ajunge la București, Constanța, Bacău, Iași, Tg. Secuiesc, Brașov, Tg. Mureș, Reghin, Timișoara, Arad, Cluj, Baia Mare, din nou București, revenire la Târgoviște, Pitești și mai departe.

Pornind de la celebra replică a maestrului Ştefan Mihăilescu-Brăila, în capodopera cinematografică “Secretul lui Bachus” (1984): “Fără poezie… viaţa e pustiu!”, Nişte Baieţi au lansat în primăvara 2011 cel de-al doilea album, “Fără muzichie, viatza e pustiu!”. Materialul redă într-o manieră proprie băieţilor şlagăre ca “Deschideți poarta soarelui“, “Harap Alb“, “Să te gândești din când în când la mine“, “La fereastra ta“, “Vitezomanul Gică“, “Cele mai frumoase flori” sau “Sandy Bell” (cu special guest star: Vlase de la ZOB)”, au anuntat organizatorii turneului.

Pentru cei care nu stiu, „Niște Băieți” cântă hiturile anilor «de aur» ai epocii comuniste şi vrea să readucă “în inima publicului şi în lumina reflectoarelor” marii compozitori de altădată, pe piesele cărora au copilărit şi s-au format, reinterpretate “cu mult distors şi final glorios”. Din respect pentru autorii și interpreții care le-au luminat revelioanele copilăriei, Albert (voce), Barbu (bas), Gabi (chitară) și Icsu’ (tobe) au produs două albume punk în stil DIY (Do It Yourself) care conţin omagii punk aduse unor artiști ca Gică Petrescu, Margareta Pâslaru, Cargo, Semnal M, Compact, Mădălina Manole etc.

Niște Băieți a luat ființă într-un club underground din București, în care cei patru protagoniști consumau voie bună și aveau dispoziție de cântat. În curând au început să organizeze concerte ad-hoc, fără repetiții sau pregătire fizică înainte, reinterpretând piese românești mai vechi pe ritmuri de punk rock.

Proiectul a devenit din ce în ce mai serios pe măsură ce ”valurile de fani” au început să urmărească formația peste tot și așa a apărut, firesc, primul album, “Adunate din popor şi cântate din topor”, editat în 2006.

Succesul discului a determinat plecarea formaţiei într-un furtunos turneu naţional, în primăvara lui 2007: 14 concerte în tot atâtea oraşe, 14 zile la rând, înfruntând sonorizări pestriţe şi beri insuficient de reci. Foarte curând formația avea să ajungă la peste 100 de concerte în cluburile din țară și din Bucuresti și să participe la festivaluri ca Stufstock, Motorrock Ploiesti Bucov, Zilele Bucureștiului la Viena etc.

Rares Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole