O tânără care s-a deplasat cu un ATV a ajuns la spital după ce vehiculul pe care-l manevra a ajuns într-un podeţ şi apoi într-un gard de beton. Aceasta nu deţine permis de conducere iar ATV-ul nu era înregistrat.
Ieri după-amiază, la ora 18.40, poliţiştii din Târgu Lăpuş au intervenit la un accident de circulaţie produs pe raza localităţii Copalnic Mănăştur. O băimăreancă de 30 de ani se deplasa cu un ATV, iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă, s-a izbit de un podeţ şi apoi de gardul din beton al unui imobil.
Tânăra a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spital unde a rămas internată sub supraveghere medicală. Verificările poliţiştilor au relevat că aceasta nu deţine permis de conducere, iar ATV-ul era neînmatriculat.
Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi vătămare corporală din culpă.
Autovehicule furate, identificate și recuperate de polițiștii maramureșeni
Ieri, 31 ianuarie, polițiștii din Seini au fost sesizați de către...
Deschide