Pe internet există fel şi fel de reţele de socializare, unele mai noi, altele mai vechi; unele „gâfâie” din greu, altele se menţin bine – de exemplu Messenger, Twitter, MySpace şi altele, dar niciuna nu a luat o asemenea amploare precum reţeaua Facebook.
Reţeaua menţionată a apărut în 2003/2004 în SUA şi abia după un timp s-a extins în Europa, respectiv în România. Practic, această relativ nouă reţea de socializare a devenit într-un interval scurt de timp o adevărată „lume virtuală” adiacentă lumii reale. Este deja arhicunoscută vorba „cine nu are cont pe Facebook, nu există”! Aşa o fi? Rămâne la aprecierea dumneavoastră, a fiecăruia în parte, să decideţi cât de valabilă este această afirmaţie mai mult ori mai puţin glumeaţă (ha, ha! – da, şi eu am cont!). Cert este că în lume Facebook a depăşit deja pragul de un miliard de utilizatori! Şi, din câte ştiu, în România a trecut binişor de cinci milioane de conturi. Este, iată, un lucru de luat serios în seamă. De ce? Este, fără îndoială, chiar cea mai populară reţea de socializare, având foarte mare priză la public şi devenind pe zi ce trece tot mai puternică. Deja există sintagma „fenomenul facebook”, devenind astfel un fenomen social la nivel global. De câţiva ani, Facebook a cam depăşit graniţele unei simple reţele de socializare, devenind un micro-mediu aparte, un mediu complementar de comunicare, de afaceri, de servicii, de presă, de publicitate şi, în fond, de promovare a orice. Orice firmă care se respectă, care pune accent pe marketing şi publicitate, are propria pagină de prezentare pe Facebook. De asemenea, pe multe produse de pe piaţă apare şi adresa de Facebook a firmei producătoare sau a firmei de distribuţie. Apare pe reclamele stradale, în reclame TV ş.a.m.d.
În cazul mass-media lucrurile stau exact la fel, aproape toate trusturile media, posturi de televiziune, de radio, ziare (cotidiene, săptămânale, centrale, zonale sau locale) au propria pagină de Facebook. Există statistici care arată că în aproape orice emisiune, fie aceasta de divertisment, talk-show, culturală sau de ştiri, cuvântul „facebook” este menţionat cel puţin o dată, în multe cazuri fiind menţionat de mai multe ori. De asemenea, cei mai mulţi moderatori de emisiuni şi prezentatori de ştiri menţionează la început sau/şi la sfârşit adresa de Facebook a emisiunii respective sau a postului unde apare. Dacă nu este menţionată de moderator, adresa de Facebook apare pe ecran la un moment dat, de obicei pe croll (banda cu ştiri care „curge” în partea de jos a ecranului). Auzim sau vedem tot mai des acest mesaj: „ne puteţi găsi pe facebook la…”, „puteţi accesa pagina noastră de facebook…” sau „adresa noastră de pe facebook este…”. Şi, în aceeaşi ordine de idei, din câte am constatat, mai toţi jurnaliştii au (şi) pagini personale pe Facebook (cât de „deschise” sau „închise”, asta e-o altă problemă mult mai sofisticată)… Apropo, pe data de 3 mai se sărbătoreşte, de 20 de ani, Ziua mondială a libertăţii presei!
Putem afirma că Facebook a devenit o sursă de informaţii aproape la fel de importantă precum mass-media şi, mai mult de atât, o sursă foarte veridică. Nişte diferenţe importante între mijloacele audio-vizuale, presa scrisă şi Facebook sunt gradul de cenzură, calitatea şi veridicitatea informaţiilor. Cele din urmă, calitatea şi veridicitatea informaţiilor, sunt condiţionate de prima, şi anume de gradul de cenzură. Ştie toată lumea că oficial, cenzorul de serviciu, în cazul mijloacelor audio-vizuale, este C.N.A-ul (Consiliul Naţional al Audio-Vizualului). Desigur, există şi o cenzură din culise, mult mai subtilă şi mai periculoasă, care este însă trecută prea uşor cu vederea de marea majoritate a populaţiei; dar acest aspect nu face obiectul articolului meu. Cu toate că şi pe Facebook există unele îngrădiri, totuşi, oficial, nu există o cenzură aşa strictă precum în mass-media. Nici pe departe! Aşadar, informaţiile care circulă pe Facebook nu sunt filtrate şi trecute „prin sită” precum cele din mass-media. Datorită acestui fapt, şi pentru că aproape oricine are acces la un calculator, având astfel acces la internet (care a devenit o putere colosală evidentă pe plan mondial), prin intermediul Facebook dispune automat de o adevărată sursă de informaţii pe care nu le poate nicicând afla prin intermediul mass-media. Un exemplu elocvent în acest sens este, nota bene, recenta revoluţie paşnică a populaţiei din Islanda care a provocat demiterea guvernului, schimbarea constituţiei, o mişcare care s-a lăsat cu arestări şi urmăriri penale ale unor bancherilor isladezi şi în special străini (englezi).
Facebook a devenit un brand extrem de puternic pe piaţă (valorează peste un miliard de dolari la bursă) şi s-a extins astfel pentru că aşa s-a vrut! Nu este nicidecum o pură întâmplare, cred eu, de exemplu doar fiindcă le-a plăcut oamenilor de rând în mod excepţional această reţea. Este adevărat, a contribuit într-o mare măsură şi faptul că are o mare priză la publicul de rând. Niciun fenomen social nu e întâmplător, nu e nici din cauza inerţiei evoluţiei inevitabile a omenirii. Întâmplătoare sunt doar hazardele naturale, de aceea se şi numesc hazarde. În altă ordine de idei, Facebook a devenit inclusiv un instrument de supraveghere şi control la nivel mondial, unde, pe lângă geniul creator al lui Mark Zuckerberg (creatorul şi directorul reţelei Facebook), sunt implicate şi multe alte entităţi cum ar fi serviciile secrete, altminteri nu ar fi putut lua o asemenea amploare. Toate fenomenele sociale (războaie, revoluţii, mişcări violente sau paşnice) aparent întâmplătoare au fost de fapt create de cineva cu un anumit scop!
Aşadar, Facebook reprezintă din anumite puncte de vedere o armă cu două tăişuri – pe de-o parte poate fi o sursă veritabilă de informaţii şi de comunicare (depinde cu cine eşti în legătură, ce fel de persoane ai în listă, în ce grupuri eşti membru etc.) şi, pe de altă parte, poate fi chiar o pierdere de vreme dacă nu este utilizat cu „cap”, cu discernământ, cu ponderaţie, cu bun-simţ, civilizat şi discret. Dar mai ales aveţi foarte mare grijă ce scrieţi şi ce postaţi, ce comentaţi, că niciodată nu se ştie… „Fratele cel mare” veghează… Zâmbiţi, vă rog!
Raul CZOMPA
