Patru maramureșeni cercetați pentru contrabandă cu țigări

Ieri, 10 noiembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu produse din tutun, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 19.30, poliíștii de frontieră au identificat pe un drum neamenajat care face legătura între localitățile Petrova și Strâmtura, jud. Maramureș, un autoturism marca Ford, înmatriculat în România, despre care aveau suspiciuni că ar fi folosit la transportul țigărilor de contrabandă. Polițiștii de frontieră au oprit autovehiculul în cauză, la volanul căruia se afla Dumitru B. de 34 ani, domiciliat pe raza jud. Maramureș.

Pe timpul controlului, poliíștii de frontieră au observat în autoturism mai multe colete ambalate în folie de culoare neagră care conțineau țigări de proveniență ucraineană.

În apropierea autoturismului au fost identificate alte două persoane, cetățenii români, Florina M., de 18 ani și Ioan B., de 24 de ani, ambii domiciliați pe raza jud. Maramureș, care aveau rolul de a supraveghea zona pe timpul desfășurării activității infracționale.

La cercetări, a mai fost identificat ca fiind implicat în activitatea infracțională, un autoturism marca Volkswagen condus de cetățeanul român Ionuț O., de 32 de ani, domiciliat tot pe raza jud. Maramureș, care avea rolul de antemergător pentru transportul de țigări.

Drept urmare, s-a luat măsura conducerii celor patru cetățeni români împreună cu autoturismele la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor descoperite în autoturismul marca Ford s-a constatat că acestea conțin 4.000 pachete țigări, mărcile Marble și Marvel, în valoare de 36.000 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar autoturismul folosit la transportul țigărilor, în valoare de 4.500 lei a fost indisponibilizat la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

De asemenea, pe timpul unor misiuni desfășurate la frontiera de stat, în ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Valea Vișeului și Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 5.980 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 54.000 lei.

În cauză se efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate în activitatea infracțională și documentarea întregii activități infracționale.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole