Patru persoane rănite în urma unui accident produs în această dimineață între localităţile Breb şi Ocna Şugatag

În această dimineaţă, la ora 07.50, pe D.J.109F, între localităţile Breb şi Ocna Şugatag a avut loc un eveniment rutier în urma căruia patru persoane au fost rănite. O femeie de 42 de ani, care conducea un autoturism spre Ocna Şugatag, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă, a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe contrasens, a lovit un cămin de decantare a apelor pluviale, după care s-a răsturnat pe câmp.
În urma accidentului, patru persoane cu vârste cuprinse între 14 şi 70 de ani, pasagere în autoturism, au fost transportate la Spitalul din Sighetu Marmaţiei pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole