Percheziții efectuate în Maramureș și alte 10 județe, la domiciliul unor persoane suspectate de evaziune fiscală și spălare de bani

Poliția Română a desfăşurat în această dimineață, peste 100 de percheziții domiciliare în 11 județe și în municipiul București. 353 de polițiști participă la acțiunea care vizează mai multe persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani.

În această dimineață, Poliția Română a efectuat 105 percheziții domiciliare, pe raza județelor Bacău, Brașov, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Maramureș, Mureș, Olt, Satu-Mare, Teleorman și Vâlcea, precum și a municipiului București. Vor fi puse în aplicare 67 de mandate de aducere.

353 de polițiști de la structurile de investigare a fraudelor, investigații criminale și acțiuni speciale din cadrul I.G.P.R., D.G.P.M.B. și a inspectoratelor de poliție ale județelor amintite mai sus au participat la acțiune.

Au fostt vizate mai multe persoane fizice și juridice, bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul construcțiilor, prin folosirea de achiziții fictive și firme fantomă.

Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la 10.000.000 de euro.

Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul D.G.P.M.B., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Întreaga acțiune beneficiază de suportul de specialitate al S.R.I..

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole