Ieri, 06 aprilie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Maramureș, la sediile și locuințele unor persoane fizice și juridice, activitățile fiind desfășurate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de fals informatic.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că în perioada august – noiembrie 2020, patru ingineri silvici au introdus și au șters fără drept date informatice privind dimensiunile unor arbori inventariați. Scopul a fost diminuarea volumului masei lemnoase, cu 424 metri cubi față de volumul real  și favorizarea unei societăți comerciale să achiziționeze masa lemnoasă la un preț mult mai mic decât valoarea arborilor ce urmau a fi exploatați.

În urma perchezițiilor desfășurate, polițiștii au ridicat bunuri (unități de calculator, telefoane mobile), înscrisuri și documente de natură a proba activitatea infracțională.

Activitățile de percheziție au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale și ai Serviciului Criminalistic.

Sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole