În intervalul 20 decembrie 2013 – 7 ianuarie 2014, băimărenii iubitori ai sporturilor de iarnă au la dispoziţie curse speciale spre pârtiile din Cavnic şi Şuior. La iniţiativa primarului Cătălin Cherecheş, societatea de transport public în comun a organizat curse speciale care vor circula zilnic din Centrul Vechi al municipiului spre pârtiile din Cavnic şi Şuior. Preţul unui bilet spre Cavnic, cu plecare de la ora 8.00, 12.00 şi 18.00, este de 8 lei, în timp ce pentru Şuior, cu plecare de la orele 10.00, 14.00 şi 20.00, este de 5 lei. Cursele spre Cavnic se reîntorc la o oră după plecare, în timp ce cele spre Şuior, la 30 de minute. Cursele vor circula zilnic în acest interval, mai puţin în zilele de 25 decembrie şi 1 ianuarie. Edilul băimărean are convingerea că aceste curse aduc beneficii atât cetăţenilor, cât şi turiştilor care vin în Baia Mare.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
„Băimărenii care vor să meargă la Cavnic sau la Şuior au posibilitatea în perioada 20 decembrie 2013 – 7 ianuarie 2014, să utilizeze cursele speciale care vor porni din Centrul Vechi al municipiului. Am convingerea că această iniţiativă va avea succes, deoarece este o modalitate mai puţin costisitoare şi comodă, de a accesa pârtiile de schi de pe raza metropolitană a municipiului Bbaia Mare. Îmi doresc să dăm astfel tonul unui concept, de a transforma Baia Mare într-o staţiune turistică. Pentru că mulţi dintre cei care vin la schi, la Şuior şi Cavnic, chiar şi la Izvoare, pot să se cazeze în Baia Mare şi au la dispoziţie mijloace de transport în comun, special dedicate mersului spre pârtii. Vor putea merge dimineaţă din Baia Mare şi să se întoarcă seara. În felul acesta, părinţii şi taţii care trebuie să îşi ducă copiii la schi, mai pot să bea un vin fiert, apoi bineînţeles, dispare şi problema lipsei locurilor de parcare insuficiente . ”