În perioada 28.04-01.05, pompierii maramureșeni au intervenit în 10 situații de urgență

Sâmbătă, 28.04.2018, pompierii vișeuani, împreună cu SVSU Repedea, au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un atelier auto. În urma incendiului au ars în totalitate două autocare aflate în interiorul atelierului. Pompierii băimăreni au lichidat un incendiu în urma căruia au ars circa 700 de kilograme de deșeuri menajere și două tomberoane de plastic.
Duminică, 29.04., pompierii sigheteni au intervenit, împreună cu SVSU Câmpulung la Tisa, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un tablou electric. În urma incendiului a ars tabloul electric și diverse obiecte de îmbrăcăminte. De asemenea s-au degradat și circa 30 de metri pătrați de instalație electrică și zugrăveală. Pompierii din cadrul Detașamentului Baia Mare împreună cu pompierii din cadrul Pichetului Târgu Lăpuș au fost solicitați să intervină pentru căutarea unui bărbat în vârstă de 66 de ani dispărut în lacul Borcut. Trupul bărbatului a fost recuperat și adus la mal de către pompieri.
Luni, 30.04., pompierii sigheteni au lichidat un incendiu izbucnit la un mijloc de transport. Focul a mistuit compartimentul motor și circa 60 % din interiorul mijlocului de transport. Pompierii Secției Vișeu de Sus au salvat o pisică rămasă într-un copac. Personalul Detașamentului Baia Mare a lichidat un incendiu care a afectat traversele de cale ferată, în localitatea Aerieșu de Pădure. De asemenea, pompierii băimăreni au lichidat un incendiu de vegetație uscată în urma căruia au ars circa 50 de metri pătrați de vegetație și diverse deșeuri.
Marți 01.05., pompierii băimărni au lichidat un incendiu izbucnit la un container de gunoi. Au ars circa 500 kg de deșeuri menajere. Militarii Punctului de Lucru Șomcuta Mare au salvat o vacă rămasă scufundată în nămol.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole