Peste 360 sancţiuni contravenţionale aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză

Sub egida Campaniei ,,România alege viaţa!”, în zilele de 26 şi 27 aprilie, poliţiştii maramureşeni au organizat acţiuni preventive pentru combaterea excesului de viteză pe drumurile din judeţ.

Astfel, în această perioadă, în intervalul orar 07.00 – 18.00, poliţiştii rutieri au desfăşurat acţiuni pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora, produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.

Pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză şi sancţionarea promptă a acestora, s-au folosit toate aparatele radar.

Au fost constatate 418 contravenţii, dintre care 369 privind depăşirea limitei legale de viteză, care au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 29370 lei. De asemenea, poliţiştii au constatat nouă infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, au reţinut tot atâtea permise de conducere şi opt certificate de înmatriculare.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole