Peste 90 de sancțiuni aplicate de polițiștii maramureșeni în cadrul unei acțiuni rutiere de amploare

Ieri, 10 mai, în intervalul orar 09.00-13.00, polițiștii Serviciului Rutier Maramureș, împreună cu cei ai Poliției Municipiului Sighetu Marmației, Vișeu de Sus, Borșa și Secția 4 Leordina au organizat pe D.N. 18, pe tronsonul de drum Sighetu Marmației-Vișeu de Sus- Borșa, o acțiune pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă limitele legale de viteză.

Polițiștii au efectuat controale la peste 120 de vehicule și au aplicat 91 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 48.000 de lei.

Ca măsuri complementare, polițiștii au dispus reținerea a 15 permise de conducere, din care opt pentru nerespectarea regimului legal de viteză și șapte pentru depășire neregulamentară.

În vederea combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, polițiștii maramureșeni vor mai desfășura astfel de acțiuni în județul Maramureș.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole