În această dimineaţă, la ora 07.45, poliţia a fost sesizată că pe strada George Coşbuc din municipiul Baia Mare a avut loc un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane iar conducătorul autoturismului a părăsit locul faptei.
În urma activităţilor de cercetare şi investigare efectuate, poliţiştii au constatat că o femeie de 43 de ani, care s-a angajat în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, a fost surprinsă şi accidentată de un autoturism iar persoana de la volan şi-a continuat deplasarea. Victima a fost transportată la spital unde a beneficiat de îngrijiri medicale.
La aproximativ o oră de la sesizare, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au identificat o băimăreancă de 42 de ani, bănuită de comiterea accidentului. În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că aceasta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
VIDEO: 250 de drone au ”scris” pe cer o scurtă istorie a municipiului Baia Mare
Credit video: OBE TV https://youtu.be/hR-cLT3g8VY Un numar de 250 de drone...
Deschide