Ieri, între orele 07.30 – 19.00, poliţiştii de la Biroul Rutier Baia Mare au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului. Activităţile desfăşurate au avut ca scop prevenirea producerii de accidente de circulaţie în care să fie implicaţi pietonii şi sancţionarea participanţilor la trafic care nu respectă normele rutiere.
În timpul desfăşurării acţiunii, poliţiştii au aplicat 29 sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.025 lei şi au reţinut 13 permise de conducere pentru neacordare de prioritate pietonilor. Şapte dintre sancţiuni au fost aplicate pietonilor.
Tot ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Vişeu de Sus au organizat şi executat ieri o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Ei au verificat 34 de autovehicule şi au legitimat 29 de persoane. Pentru neregulile constatate au aplicat 83 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.340 lei şi au ridicat în vederea suspendării un permis de conducere.