Activităţile specifice desfăşurate de poliţiști au dus la identificarea unuit tânăr din Poienile de sub Munte care, după ce a accidentat un biciclist, a părăsit locul faptei. Accidentul s-a produs luni seara, la ora 20.35, pe raza localităţii Poienile de sub Munte. Sesizaţi prin SNUAU 112, poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au identificat victima: un biciclist de 46 de ani. Din primele verificări s-a constatat că acesta a fost acroşat frontal de un autoturism condus din sens opus, care a pătruns pe contrasens şi în urma imapactului proiectat în afara părţii carosabile. După producerea accidentului şoferul a părăsit locul faptei. Biciclistul a fost transportat la spital, unde a rămas internat sub supraveghere medicală.
Poliţiştii au demarat activităţi specifice în vederea identificării persoanei care a condus autoturismul, iar ieri s-a stabilit că este vorba de un tânăr de 24 de ani, din aceeaşi localitate. Verificările efectuate au relavat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar valabilitatea autorizaţiei de circulaţie provizorie a autoturismului condus era expirată.
Tânărul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducerea unui vehicul fără permis şi punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat.
Cercetați pentru furt, reținuți pentru 24 de ore
În baza probatoriului administrat, polițiștii din Baia Mare au dispus reținerea...
Deschide