Prefectul Vasile Moldovan, prezent la sesiunea de lucru cu prefecții de la Brașov

Prefectul Vasile Moldovan a participat în perioada 11-14 septembrie a.c., la Brașov, la o sesiune de lucru cu prefecții, unde au fost dezbătute teme de interes general în îndeplinirea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege. La deschiderea lucrărilor au fost prezenți Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, secretarul de stat Mihai Dan Chirică, secretarul de stat, Dr. Raed Arafat, dar și reprezentanți de la instituții și autorități centrale.
Prefectul de Maranureș a spus:”Temele de discuții au vizat asigurarea aplicării legii și tutela administrativă, gestionarea situațiilor de urgență specifică sezonului rece, managementul resurselor umane și financiare, procedura cu privire la scoaterea unor produse de la rezervele de stat, procesul de restituire a proprietăților și acordarea despăgubirilor cuvenite, persoanelor îndreptățite, controlul managerial intern și situația eliberării pașapoartelor.
În privința eliberării pașapoartelor s-a adus în discuție încheierea unui protocol între Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date pentru preluarea cererilor de eliberare a pașapoartelor de către direcțiile și serviciile de evidență a persoanelor din teritoriu. O propunere a vizat și posibilitatea prelungirii termenului de valabilitate a pașaportului simplu electronic la 10 ani, respectiv încadrarea directă a absolvenților din unitățile militare la Direcția Generală de Pașapoarte.
Pentru intervenția eficientă la producerea unor situații de urgență vor fi achiziționate din fonduri europene 200 de autospeciale de intervenție. O altă problemă ridicată a vizat finanțarea de către autoritățile administrației locale a serviciilor voluntare pentru situații de urgență, dar și inventarierea adăposturilor ALA (adăposturi de protecție civilă executat la nivelul construcțiilor industriale, instituțiilor socio-culturale și blocuri de locuințe).
Prefectul Vasile Moldovan a propus, având în vedere numărul mare de imobile din extravilan pentru care, din diverse motive nu s-au eliberat titluri de proprietate și din dorința de a nu bloca procesul de cadastrare sistematică, ca înscrierea posesiei să se realizeze și în cazul imobilelor din extravilanul zonelor foste cooperativizate, care au făcut obiectul legilor fondului funciar din zonele de existență a cărților funciare vechi. De asemenea, a propus finanțarea de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la valoarea de 60 leic, conform actelor normative în vigoare din Legea nr. 7/1996, a realizării de planuri parcelare în format electronic, cu atribuirea de numere cadastrale și înscrierea din oficiu în cartea funciară, conform art.223-233 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciar, aprobat prin Ordinul nr.700/2014 al Directorului General ANCPI. În calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, am discutat și voi iniția demersurile necesare pentru înființarea Oficiului Prefectural de la Sighetu Marmației, a mai adăugat prefectul de Maramureș.
La întâlnirea Asociației Prefecților și Subprefecților din România, programată să se desfășoare în perioada următoare vor fi invitați să participe Prim-ministrul Mihai Tudose și Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole