”Botezul focului” în cea mai performantă sală de operaţie din judeţ a avut loc ieri şi s-a încheiat cu un succes. Intervenţia a fost făcută pe creier în secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean din Baia Mare, iar primul pacient al noii săli a fost un sătmărean. Inaugurată în luna decembrie a anului trecut bijuteria chirurgicală a parcurs mai multe etape de sterilizare şi dotare cu aparate de ultimă generaţie, iar acum este funcţională la toţi parametrii.
Doctorii Gheorghe BUDULAN şi Vasile POP se pot număra printre cei mai norocoşi chirurgi din judeţ când vine vorba de condiţiile de muncă. Dacă până nu demult împărţeau vechea sală de operaţie cu alte secţii din spital, de ieri operează într-o sală numai a lor toate cazurile grave din secţia de Neurochirurgie. Confortul profesional este la el acasă când vine vorba de climat şi dotări. Senzori la uşi în loc de clanţe, spălător ultramodern, aparat de anestezie nou şi o lampă ultraperformantă. Sunt numai câteva dintre lucrurile amintite de către cei doi chirurgi după încheierea operaţiei. Aparatura de ultimă generaţie s-a potrivit ca o mănuşă în prima operaţie ce s-a nimerit a fi pe creier. Bolnavul în vârstă de 67 de ani a trecut cu bine intervenţia după ce i-a fost îndepărtat din creier un hematom subdural cronic ce putea în orice moment să-i pună viaţa în pericol. Cei doi neuroghirurgi au încheiat anul trecut cu 10.000 de operaţii bătute pe muchie în Spitalul Judeţean din Baia Mare, iar în acest an au deja făcute 8 operaţii, toate cu succes.
Mircea MUREŞAN
Felicitari pentru articol si , si mai multe felicitari pentru echipa minunata de neurochirurgi de la Baia Mare. Avem nevoie , noi ca natie , de astfel de recunoasteri si nu de laturi denigratoare din alte e- publicatii!
Felicitari!!!Multumiri managerului Sorina Pintea pt tot ceea ce face pt aceasta institutie.Banii gestionati si reinvestiti…se datoreaza ei pt ca este un bun manager.