Primarul Cherecheş a sărit cu paraşuta de la 4.000 de metri

De o săritură mai aparte au avut parte băimărenii care s-au adunat în prima zi a lunii septembrie pe Câmpul Tineretului cu ocazia deschiderii oficiale a Campionatului Naţional şi a Cupei României la paraşutism. În rolul principal s-a aflat primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş, care a decis să facă un salt cu paraşuta de la 4000 m altitudine, în ciuda pericolelor care există.

Zis şi făcut. Aterizare fără probleme, vreme frunoasă, sute de băimăreni care aşteptau să vadă saltul primarului. Edilul a sărit cu unul dintre cei mai buni paraşutişti profesionişti ai României, Ramiro Nicolau, fost paraşutist militar, actualmente instructor în cadrul Aeroclubului României, care are la activ peste 8.600 de salturi.

În faţa sutelor de băimăreni adunaţi să îl vadă pe primar în aer, Cătălin Cherecheş a aterizat şi a oferit declaraţii la cald celor din mass media. Edilul a dedicat acest salt băimărenilor şi susţine că ar repeta oricând experienţa pe care o consideră una dintre cele mai frumoase din viaţa sa.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
„A fost absolut minunat, vă invit pe toţi să faceţi măcar o dată în viaţă lucrul acesta. Eu am făcut saltul cu mare plăcere pentru că iubesc acest oraş şi am vrut să arăt, ca şi un gest simbolic, că noi băimărenii avem curaj, că nu suntem cetăţenii unui oraş despre care mult timp s-a spus că e locul unde se agaţă harta în cui.

Vreau încet încet să devenim o capitală a Transilvaniei şi de aici să se dea ora exactă, chiar şi pentru România. Vreau să promovăm acest oraş, să arătăm că suntem o comunitate de apreciat şi în ţară şi peste hotare. Pot să vă mai spun şi că albastrul unic al cerului de Baia Mare este excepţional văzut de la 4.000 de metri. Iubesc Baia Mare din fragedă pruncie, dar acum, după ce am avut posibilitatea de a-l vedea de sus, în ansamblu, pot să spun că m-am reîndrăgostit de oraşul nostru”.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole