Prin declarația uluitoare în fața instanței, martorul Cristian Șpan îl pune la zid pe primarul inculpat Cherecheș, dar se și auto-denunță public (ep. 1)

”(…) În urma acestor percheziții, cam la două săptămâni inculpatul mi-a solicitat să încheiem două contracte, unul între mine și el, de 400.000 euro, pentru a justifica proveniența banilor dați pentru achiziționarea E-Maramureș; și al doilea, pentru suma de 40.000 lei, contract între mine și Liviu Bala, care să justifice eventualele întrebări despre cheltuielile operaționale ale trustului E-Maramureș. (…)”

Este doar un mic fragment din uluitoarea mărturie-declarație făcută de Șpan în fața instanței de judecată de la Tribunalul Cluj, pe 1 martie a.c., în timpul audierii care a durat aproape șapte (7) ore. A fost cel de-al cincilea termen din proces și, după cum deja știți, noi am fost de fiecare dată acolo, apoi prezentându-vă cu lux de amănunte tot ce s-a dezbătut la fiecare înfățișare. Ei bine, tocmai în acest context, aici vom începe să vă punem la dispoziție cam tot ce-a declarat Șpan la termenul din 1 martie, aceasta fiind, așadar, doar prima parte. Și bineînțeles că vom publica și din ceea ce se va dezbate la termenul din 7 aprilie a.c., în condițiile în care discuțiile vor continua tot cu Cristian Șpan în fața completului – însă răspunzând la cele 200 de întrebări pregătite de avocații inculpatului Cătălin Cherecheș (cel puțin așa au declarat ei în 1 martie), plus, probabil, încă circa 100 de întrebări pe care și le-a și notat însuși inculpatul în timpul înfățișării trecute. Evident, asta au declarat inculpatul și apărătorii săi, însă mai rămâne de văzut și câte dintre întrebări va aproba/respinge judecătoarea! Una peste alta, cum am precizat, începem acum un mini-serial axat pe ”momentul Șpan”, adică despre termenele din 1 martie și 7 aprilie… Iar noi ne oprim, lăsându-vă pe dvs. să citiți, să analizați, să trageți concluzii, noi doar punând ”pe hârtie” ceea ce-am consemnat (și vom nota) la dezbaterile menționate. Totuși, încă o precizare: în ceea ce veți citi mai jos, apar și câteva paranteze explicative care ne aparțin, n.n. însemnând nota noastră, noi dorind să vă punem la dispoziție și anumite informații lămuritoare.   

                                                     

Așadar, declarații Cristian Șpan: ”Îmi mențin declarațiile date în faza de urmărire penală (n.n. – a inculpatului), inclusiv denunțul din 16 decembrie 2015.” ; ”Relațiile mele cu inculpatul au fost relații comerciale raportat la SC Inserv Media SRL și respectiv E-MM Media SRL. Este vorba de aceeași societate care și-a schimbat denumirea.” – Șpan precizând că din februarie 2013 a avut calitatea de asociat și director general la trustul media E-Maramureș. De asemenea, răspunzând la aceeași întrebare a instanței (referitor la relațiile profesionale dintre el și inculpat): ”Am fost numit, din iunie 2014, președinte executiv la FCM Baia Mare (n.n. – clubul de fotbal care în 2016 a ajuns la un pas de a promova în prima ligă!!!). (…) Nu puteam să fiu președinte fiindcă aveam cazier fiscal.” ”Arăt că, la propunerea inculpatului, respectiv de a deveni președinte la FCM Baia Mare, în iunie 2014 am acceptat, fiind numit de Adunarea Generală a membrilor clubului în funcția de președinte executiv, neputând deține funcția de președinte, având cazier fiscal.” ; ”În calitate de acționar la SC E-MM, am primit de la inculpat diverse sume de bani pe care le-am înregistrat în contabilitate (…) sub formă de aport personal (n.n. – al cui, nu e tocmai clar), pentru plata salariilor (…)” ; ”Aceste sume de bani mi-au fost date în perioada februarie 2013 – octombrie 2015 (…), suma totală primită o estimez la circa 200.000 euro.” ; ”În ultimele trei, patru luni din perioada menționată, plata salariilor nu s-a mai făcut prin intermediul meu, ci prin intermediul unei colaboratoare cu societatea în discuție, persoană pe nume Somay Anamaria (…)”! ; ”Au fost trei situații în care inculpatul mi-a cerut să întocmesc contracte de publicitate cu diverse societăți (…) … cu HCM Baia Mare (n.n. – clubul de handbal feminin!), Vital – subordonată CL Baia Mare (n.n. – Vital fiind societatea care se ocupă de captarea, tratarea și distribuția apei potabile în zonă) și cu Construrom.” ; ”Inculpatul mi-a cerut să închei aceste contracte de publicitate pentru a acoperi anumite cheltuieli efectuate de E-Maramureș (n.n. – trustul media despre care opinia publică credea vrute și nevrute, adică numai de bine, marea majoritate a maramureșenilor – și în special a băimărenilor –  refuzând categoric să creadă ceva din ceea ce se întâmpla în realitate în culisele ”afacerii”, respectiv ceea ce de fapt făceau cei din așa-numitul grup Cherecheș – adică unii politicieni, jurnaliști, oameni de afaceri).” ;

”În primăvara 2013, inculpatul Cherecheș i-a solicitat lui Liviu Bala, director executiv la HCM Baia Mare, suma de 20.000 lei pe care Bala mi-a dat-o direct mie, tot pentru a acoperi anumite cheltuieli urgente ale SC E-Maramureș. (…) Suma de 20.000 lei i-am dat-o în ziua respectivă lui Cherecheș, dar nu mai rețin exact dacă în aceeași zi sau a doua zi mi-a dat 14.000 lei pentru taxele datorate la Stat de E-Maramureș.” ; ”În 18 iunie 2013, DNA a efectuat mai multe percheziții în mai multe locații din Baia Mare, printre care și sediul trustului media E-Maramureș. În urma acestor percheziții, cam la două săptămâni inculpatul mi-a solicitat să încheiem două contracte – unul între mine și el, de 400.000 euro (n.n. – !!!), pentru a justifica proveniența banilor dați pentru achiziționarea E-Maramureș (n.n. – !) ; și al doilea, pentru suma de 40.000 lei, contract între mine și Liviu Bala, care să justifice eventualele întrebări despre cheltuielile operaționale ale trustului E-Maramureș.”; ”Primul nu era propriu-zis un contract de împrumut, ci (n.n. – prevedea că) ori îi voi restitui suma de 400.000 euro, ori trustul media îi va face publicitate până la concurența acestei sume.” ; ”Arăt că am încheiat ambele contracte în discuție, deși sunt fictive. (!!! – n.n.)”; ”Cele două contracte nu au fost întocmite de mine, mi-au fost date doar să le semnez! Și menționez că în privința contractului de 400.000 euro, n-a fost de față niciun martor când mi-a fost dat să-l semnez, deși, atunci când am fost audiat la DNA, mi s-a arătat un contract în care, în josul paginii, figurează un martor, Anamaria Somay! Ea n-a fost prezentă atunci când am semnat contractul. Inculpatul mi-a dat cele două contracte să le semnez. (…) Liviu Bala a fost de acord să-mi dea banii și să semneze, deși știa că acel contract era fictiv. Lucru pe care l-a și recunoscut! (n.n. – în declarația dată într-un alt dosar penal?!)” ; ”În ziua de 26 octombrie 2015, când inculpatul Cherecheș le-a cerut angajaților să părăsească E-Maramureș… (…) atunci, în 26 octombrie, Somay le-a cerut angajaților să plece (…) În 25 octombrie 2015, Liviu Bala, care îmi este naș de cununie, mi-a cerut, la solicitarea inculpatului, să predau integral tot ceea ce înseamnă administrarea SC E-Maramureș, deci inclusiv licențele – trei de radio, una TV și site-ul de presă… deci societatea în întregul ei, în favoarea unei alte persoane, respectiv Florescu Claudiu (n.n. – unul dintre cei mai vechi și experimentați jurnaliști din Maramureș, el fiind de altfel unul dintre ”invitații” permanenți în emisiunile tv de la E-MM!). Lucru cu care eu nu am fost de acord, spunându-i lui Bala că vreau să am o discuție față în față cu Cherecheș! (…) Nu mai rețin dacă Bala, cu ocazia discuției avute la început, mi-a spus și numele persoanei la care să-i cedez societatea; însă Bala mi-a spus să nu-l supăr pe inculpat, că nu e bine! (…)”.  (va urma)

 

Un singur lucru să mai precizăm aici, foarte important, în finalul acestui prim episod. Poate vă întrebați de ce martorul Șpan a intrat în atâtea detalii (și mai sunt destule) despre trustul media E-Maramureș, despre clubul de fobal FCM Baia Mare și clubul de handbal HCM și, desigur, cum de instanța a fost de acord să se consemneze totul; Șpan a explicat instanței că toate aceste subiecte, chiar dacă aparent nu au legătură, toate sunt strâns legate de activitatea inculpatului și de anumite persoane din anturajul lui, iar ideea de fond este că exact acest lanț de acțiuni a stat la baza a ceea ce apoi s-a întâmplat în 26 aprilie 2016 (flagrantul la luarea de mită), respectiv în zilele dinainte. Adică exact obiectul procesului pe rol.

 

Peter-Vasile CZOMPA / Mircea MUREȘAN      

                

 

 

 

                                                      

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole