Azi-noapte, la ora 01.25, poliţiştii Secţiei2 Bogdan Vodă au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că mai multe persoane încearcă să sustragă motorină dintr-un tir parcat pe marginea drumului, pe raza localităţii Rozavlea.
Deplasaţi de urgenţă la faţa locului, poliţiştii au observat un autoturism care a demarat în trombă iar lângă tir au găsit o canistră. Poliţiştii au pornit de îndată în căutarea celor care au încercat să sustragă combustibilul şi pe o uliţă din apropiere au identificat, în scurt timp, doi tineri de 18 respectiv 19 ani, ambii domiciliaţi în Sighetu Marmaţiei, bănuiţi de comiterea faptei. De asemenea, în urma activităţilor specifice de investigare efectuate, poliţiştii au depistat pe D.J.186 un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Sighetu Marmaţiei, însoţit de un pasager de 18 ani, iar în urma controlului autovehiculului au observat că portbagajul maşinii era îmbibat cu motorină.
Totodată, pe marginea D.C. Sâlţa poliţiştii au găsit şase canistre dintre care trei umplute cu motorină. Combustibilul a fost restituit şoferului tirului, un tânăr de 29 de ani din Strâmtura.
Poliţiştii au întocmit dosar penal iar cei patru sigheteni sunt în continuare cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Bugetul municipiului Sighetu Marmației pentru anul 2024 a fost adoptat
Dacă anul trecut Sighetul a avut un buget de 268,96 milioane...
Deschide