Problemele existente la DGASPC Maramureș, semnalate de executivul Consiliului Județean Maramureș

În debutul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Maramureș, care a avut loc vineri, 6 decembrie 2019, în sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ, vicepreședintele instituției, Ioan Doru Dăncuș a adus în atenția aleșilor județeni o serie de nereguli identificate la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș.

Deși instituția a beneficiat de întregul sprijin al Consiliului Județean Maramureș, activitatea acesteia ridică multe semne de întrebare. De-a lungul timpului, numeroase rapoarte au semnalat nereguli în funcționarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș și, chiar dacă administrația județeană a sprijinit instituția cu numeroase recomandări dar și finanțări pentru optimizarea activității, situații care ridică semne de întrebare apar în continuare. Două dintre aceste situații au fost dezbătute în plenul ședinței extraordinare, și anume neregulile identificate la Serviciul de Evaluare Complexă Adulți, dar și două adopții asupra cărora planează o suspiciune plauzibilă că nu ar fi fost respectat cadrul legal.

În urma unei vizite inopinante la Serviciul de Evaluare Complexă Adulți, care funcționează pe strada Victor Babes, nr. 54, au fost identificate condiții improprii în care bolnavii așteaptă pentru a fi evaluați în cadrul acestui serviciu, fiind prezentate fotografii care relevă situația. Holul în care cetățenii își așteaptă rândul trimite cu gândul mai degrabă la o arhivă, fiind utilizat ca spațiu de stocare pentru documentele instituției. Totodată, nereguli există și în cadrul comisiei de evaluare, care funcționează fără un psiholog și un medic dedicat acestui serviciu, cu aceștia coaborându-se doar prin încheierea unor contracte de prestări servicii.

În ceea ce privește situația adopțiilor, aceasta este și mai sensibilă. Instituția Consiliului Județean Maramureș a solicitat Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr.Constantin Opriş” Baia Mare date privind numărul copiilor abandonați la naștere în ultimii trei ani de zile, fiind vorba de 17 cazuri de abandon în maternitate. Totodată, s-a solicitat punctual, din partea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, stadiul dosarelor pentru acești copii. În urma acestor rapoarte, s-a concluzionat că există o suspiciune rezonabilă a nerespectării legii, care vizează două cazuri de adopție aflate în curs de investigare. Pentru soluționarea cât mai urgentă a acestui caz, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș, a solicitat trimiterea Corpului de Control al instituției care, împreună cu Comisia de Sănătate din cadrul Consiliului Județean Maramureș, ar urma să verifice în detaliu activitatea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș.

„Am sesizat că orice solicitare care se transmite conducerii DGASPC Maramureș este tratată foarte superficial, raportările făcute nerespectând standardele profesionale. Este de datoria noastră să găsim o soluție prin care evaluarea și activitatea de la această instituție să fie contrololate într-o manieră care să reflecte realitatea din interiorul acesteia. Dacă sunt situații pe care nu le pot gestiona cei care conduc instituția, trebuie să vedem cum putem să venim în sprijinul lor, iar dacă sunt situații care indică derapaje de la lege, atunci trebuie să luăm măsurile în consecință”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, s-a declarat, la rândul său, extrem de nemulțumit de activitatea instituției, care nu pară să țină cont de recomandările administrației județene, astfel că se impune recurgerea la măsuri mai ferme.
”Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș este instituția de care mă declar cel mai puțin mulțumit în calitate de ordonator principal de credite al Consiliului Județean Maramureș, însă trebuie să reținem că aceasta are personalitate juridică proprie și conducerea instituției ia deciziile în consecință. Avem nenumărate rapoarte și hârtii privind activitatea instituției, există și un consilier în Cabinetul Președintelui care se ocupă zilnic de aceste probleme și rezolvă multe dintre situațiile pe care istituția nu le poate gestiona singură, însă e nevoie de mai mult. Am cerut conducerii de acolo, de ani de zile, să găsească soluții pentru comisiile de evaluare, să găsească spații adecvate pentru defășurarea activității, am alocat din bugetul Consiliului Județean sume impesionante atât pentru activitatea Direcției, cât și pentru investiții. Nu ne mai rămâne decât, ca în urma unor controale, să luăm măsuri mult mai ferme împotriva celor care nu mai manageriază corect această instituție. Acest lucru însă, nu poate fi realizat exclusiv de către executivul Consiliului Județean, fiind necesar plenul instituției pentru astfel de decizii. Trebuie să avem încredere în Corpul de Control că, în urma demersurilor necesare, va prezenta un raport cuprinzător și detaliat, care să clarifice situația din cadrul acestei instituții”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole