Programul de asigurare obligatorie împotriva riscurilor de catastrofă merge înainte

Curtea Constituţională a respins, prin Decizia 932/13.11.2012, excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr.260/2008 republicate, invocată de Gheorghe MOMANU. Conform acestuia, Legea nr. 260/2008 trebuia considerată neconstituţională pe motiv ca ar legifera înşelăciunea.

„Domnul MOMANU susţinea că prima de asigurare aferentă poliţei PAD este o taxă, pe care trebuie să o achite chiar şi cei care nu au nevoie de protecţia acestui produs. De asemenea, el solicita instanţei constatarea faptului că locuinţa sa nu este supusa niciunuia dintre cele trei riscuri prevăzute de Legea nr. 260/2008 (cutremure de pământ, alunecări de teren şi inundaţii).

„Domnul MOMANU nu a indicat care articol sau aspect din Legea 260/2008 este neconstituţional şi nici dreptul constituţional încălcat. Astfel, invocarea faptului că legea trebuie declarată neconstituţională deoarece ar avea la baza înşelăciunea a fost declarata neîntemeiată. Mai mult decât atât, domnul MOMANU nu argumentează sub nicio formă fapta de înşelăciune care ar putea fi imputabilă Legii 260/2008 sau societăţii PAID”, declară Aurelia CRISTEA, Director General al PAID – Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor.

Legea 260/2008 republicată, prin instrumentul său, PAID, este o componentă esenţială a programului român de asigurare la catastrofe, program gestionat de Ministerul Administraţiei şi Internelor. PAID este membra a World Forum of Catastrophe Programmes, autoritatea tutelară la nivel mondial privind sistemele naţionale obligatorii de asigurare a locuinţelor împotriva dezastrelor naturale.

„În niciuna dintre ţările în care asigurarea locuinţei este obligatorie, aceasta nu a fost contestată, cu atât mai mult pentru o presupusă înşelăciune, cum greşit afirmă domnul MOMANU, când scopul Legii 260/2008 este tocmai protejarea populaţiei, si degrevarea bugetului Statului prin crearea unui sistem care să asigure o sursă financiară pentru refacerea locuinţelor afectate de dezastre naturale”, susţine Aurelia CRISTEA.

„Implementarea unui sistem care să ofere acoperire prin asigurare împotriva riscurilor catastrofale este parte din Proiectul Băncii Mondiale în ceea ce priveşte Atenuarea Riscurilor Cauzate de Hazarduri Naturale şi Pregătirea pentru Situaţii de Urgenţă”, adaugă liderul PAID.

Implementarea, începând cu iulie 2010, a unui program de asigurare obligatorie împotriva riscurilor de catastrofă a reprezentat pentru România un instrument optim pentru reducerea eforturilor financiare ale Guvernului necesare în vederea înlăturării efectelor unui dezastru natural.

„Prin transferul riscului către societăţile de asigurare, se creează posibilitatea folosirii de către stat a resurselor de la buget pentru refacerea infrastructurii, sporind totodată încrederea populaţiei în industria de asigurări, precum şi în autorităţi. De asemenea, având în vedere frecvenţa destul de ridicată a catastrofelor produse pe teritoriul României în ultimii ani, precum şi nevoia crescută de protecţie a bunurilor cetăţenilor, asigurarea obligatorie a locuinţelor apare ca o necesitate pentru fiecare, contribuind, în timp, la educarea a populaţiei în sensul utilizării pe scară largă a asigurărilor”, adaugă liderul PAID.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole