Baia Sprie va fi un nou reper în memorialul suferinţei româneşti. Casa de Cultură din oraş s-a dovedit a fi neîncăpătoare, marţi 5 aprilie unde publicul a petrecut mai bine de două ore în compania a trei musafiri de talie naţională. Doi supravieţuitori ai temniţelor comuniste şi Preşedintele Institului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc (IICCMER) au fost prezenţi la Baia Sprie unde s-au pus bazele primului muzeu al coloniilor de muncă în parteneriat cu autorităţile locale şi Fundaţia ”PROACTIVMEMORIA”. În cadrul evenimentului a fost lansat filmul documentar ”Suferinţa din adâncuri”, având ca subiect viaţa şi suferinţa ocnaşilor condamnaţi politic şi trimişi la exterminare în minele din Maramureş.
Publicul a vizionat la deschiderea evenimentului premiera filmului documentar ”Suferinţa din adâncuri” realizat de Ioan Chertiţie şi Mircea Mureşan, reprezentanţi ai Asociaţiei Pro Activ Memoria, în parteneriat cu Primăria Baia Sprie. Omagiul adus sutelor de detinuţi politic, condamnaţi la temniţă grea în coloniile de muncă din minele Baia Sprie, Cavnic, Nistru se doreşte să rămână un recurs la memoria recentă a unei epoci de teroare, ce s-a manifestat în aşa numitul “Triunghiul morţii” şi pe întreg spaţiul românesc, devenit o mare temniţă. “De la Nistru la Vladivostok, aceeaşi oră, aceeaşi lozincă, aceeaşi pufoaică, aceeaşi foame şi acelaşi frig, dar mai ales aceeaşi frică” era aspiraţia stalinismului, în opinia lui Virgil Maxim, autorul volumului memorialistic “Imn pentru Crucea purtată”, unul dintre deţinuţii politic, vreme de 22 de ani.
Evenimentul, de relevanţă naţională, s-a bucurat de prezenţa preşedintelui AFDPR, Octav Bjoza, a preşedintelui executiv al IICCMER, teolog Radu Preda, precum şi a procurorului militar, colonel dr. Viorel Siserman, de la Parchetul Militar Cluj Napoca. Aproximativ o sută de elevi ai Şcolii Gimnaziale nr.2 şi a Colegiului Tehnic de Transporturi Auto, Baia Sprie, au asistat la o veritabilă lecţie de istorie recentă, privind epoca întunecată a regimului totalitar stalinist şi comunist din România, manifestat diabolic între anii 1948-1964.
Moderatorul evenimentului, Andrei Bărbos, directorul Casei de Cultură a apreciat că filmul dezvoltă cu profesionalism o tema gravă în care stalinismul a lăsat şi mai poate lăsa încă urme pe umerii societăţii româneşti. Grigore Pepene, ţăran de 85 de ani, originar din Vrancea, supravieţuitor al prigoanei comuniste a relatat cu emoţie despre forţa care le-a dat-o credinţa în Dumnezeu şi în idealul de libertate. Practic, temniţa le-a oferit un prilej inedit de mărturisire, smerenie şi desăvârşire spirituală zecilor de mii de deţinuţi şi deportaţi, cum marturisea şi ieromonahul Justin Parvu.
Ing. Saşa Nicolici, preşedintele Asociaţiei ”Prietenii Armoniei” a felicitat demersul Primăriei Baia Sprie şi implicarea personală a primarului Vasile Dorin Paşca, într-un demers de iniţiere a unui Memorial al Suferinţei de sub Dealul Minei, ca proiect european de dezvoltare a turismului cultural în acest oraş încărcat de istorie.
Cu siguranţă, filmul va rămâne un document ce trebuie asumat şi înţeles de generaţiile viitoare, pentru că, cei ce-şi uită istoria riscă să fie condamnaţi s-o retrăiască.
Andrei BĂRBOS