Propuneri de colaborare trasfrontalieră cu regiunea Transcarpatia

Prefectul Anton Rohian s-a deplasat în Ucraina pentru dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu regiunea Transcarpatia din Ucraina. Din delegaţia condusă de prefectul de Maramureş a făcut parte arhitectul şef al judeţului, Vasile Şpan, directorul Centrului Cultural Sighetu Marmaţiei, Dan Pralea, intreprinzătorii Dumitru Matei, Vasile Godja şi Călin Tuns.

Delegaţia oficială a fost primită în Ujgorod, la Administraţia Regională de Stat a Regiunii Transcarpatia de către guvernatorul Alexandru Ledida. La întâlnire a participat şi consulul Corneliu Ciubotaru de la Consulatul General al României la Cernăuţi.

Prefectul de Maramureş a spus: „Discuţiile pentru dezvoltarea colaborării tranfrontraliere au fost fructuoase pentru ambele părţi. Guvernatorul regiunii Transcarpatia a înţeles că am venit cu propuneri concrete de cooperare bilaterală, în scopul dezvoltării economico-sociale a regiunii de graniţă şi a celor două entităţi administrative. Avem multe perspective comune, dar şi similarităţi care pot fi realizate dacă ne vom susţine reciproc interesele atât la nivel de regiune, cât şi la nivel central. Principale obiective propuse de partea română şi agreate de oficialităţile ucrainene sunt: construcţia unui nou pod şi înfiinţarea de consulate (birouri consulare) în Sighetu Marmaţiei şi Slatina. Nou pod va asigurarea traficul rutier de tonaj pentru schimburile comerciale şi creşterea gradului de accesibilitate în zona tranfrontalieră. Desigur, în acest context, se impune şi deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei. Proiectul pentru construcţia noului pod şi a punctului de trecere a frontierei a fost elaborat şi îndeplineşte obiective asumate de ţara noastră din legislaţia comunitară, dar şi din Catalogul Schengen”.

Construcţia podului şi deschiderea punctului de trecere a frontierei de stat va permite judeţului Maramureş accesul la culoarele europene I, V şi VI, cu legături spre partea de nord şi vest a continentului european.Obiectivul de investiţie are posibilitatea de a fi integrat într-un proiect finanţabil prin instrumente ale Programului de Cooperare Transfrontaliere în cadrul exerciţiului bugetar al Uniunii Europene 2014-2020.

Discuţiile s-au finalizat cu încheierea unui proiect de colaborare tranfrontalieră care prevede demersuri comune pentru construcţia noului pod; deschiderea noului punct de trecere a frontierei; înfiinţarea de consulate (birouri consulare); eficientizarea relaţiilor economice, cultural-umanitare şi turistice. De asemenea, s-a propus înfinţarea unei echipe mixte, alcătuite din specialişti care să coordoneze acţiunile pentru implementarea obiectivelor propuse de cele două părţi în cadrul colaborării tranfrontaliere.

Despre proiectele şi obiectivele comune convenite a fi realizate de către autorităţile maramureşene şi ucrainene în cadrul colaborării tranfrontaliere a fost informat premierul Victor-Viorel Ponta şi ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean. Delegaţia română a vizitat şi fabrica de prelucrare a materialului lemnos din Ucraina a societăţii Plimob, (unde lucrează aproximativ 500 de persoane) rămânând impresionaţi de utilajele moderne achiziţionate, dar şi de condiţiile de muncă pe care le oferă angajaţilor

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole