Campania electorală a început pe 9 noiembrie. Cea oficială, sigur că da, fiindcă de fapt campania începuse cu mult timp înainte. În Maramureş, după două săptămâni, opinia publică a cam învăţat deja – din informaţiile pe care le oferă, corect sau slugarnic, media – despre componenţa listelor, despre candidaţi, despre cine în care colegiu candidează, cine cu cine se va confrunta, colegiile în care vor fi cele mai aprige dispute ş.a.m.d.
Sigur, de toate astea sunt interesaţi în special cei care vor vota, cei care încă nu sunt chiar complet scârbiţi de pseudo-politica românească, cei care încă mai susţin vreun partid ori vreo alianţă sau poate au avut noroc în colegiul lor de vreun candidat mai nou, „mai curat, mai uscat”, mai cinstit, mai charismatic şi poate mai credibil decât marea majoritate a celor bine-cunoscuţi de-atâţia ani. Adică, una peste alta, conform unor surse totuşi avizate, raportul interes-dezinteres şi/sau participare-neparticipare la vot zice-se că oscilează în jurul a 50%-50% (plus/minus 20% – ha, ha!, cine mai crede în previziuni privind politica românească?!) … deci e clar că în România se poate întâmpla absolut orice, nimic nu e sigur, nimic nu e stabil, orice răsturnare de situaţie e oricând posibilă (vezi cazul recentelor alegeri parlamentare din Lituania). Alegătorul român în general nu votează idei, propuneri, ideologii politice (care de fapt nici nu există în politica românească), platforme-program, promisiuni electorale şi nici măcar candidaţi în mod aparte, ci, subliniez, în general se votează ori pentru schimbare pur şi simplu, ori împotriva cuiva, ori fiindcă aşa votează familia şi prietenii, ori fiindcă alegătorul X are interese personale legate de un anume candidat, partid sau alianţă… sau, în mult prea multe cazuri – acesta fiind aspectul cel mai grav – alegătorul votează în totală necunoştinţă de cauză, habar n-are ce şi de ce votează, dar aplică ştampila într-o căsuţă anume fiindcă aşa i-a recomandat „cineva care ştie bine ce trebuie votat”.
Pe de altă parte, din nefericire, foarte mulţi tocmai dintre cei care ştiu cum stau lucrurile, care sunt mult mai bine informaţi şi cunoscători ai fenomenului politic, tocmai ei refuză să mai meargă la vot! În acest context, mai ales acum când e vorba de alegeri în colegii, deci într-un teritoriu restrâns şi având de ales doar dintre câţiva candidaţi, e tot mai vehiculată ideea – şi tot mai solicitată la modul serios, de tot mai multă lume – de a exista pe buletinul de vot şi o căsuţă în care să fie scris „niciunul dintre candidaţi”! Deşi acesta este deja un alt subiect, totuşi are o mare legătură cu subiectul pe care-am dorit să-l abordez în acest editorial precum şi în următoarele două, poate chiar trei: câte ceva despre alegerile din Maramureş, puţin altfel despre candidaţii care se vor parlamentari, câte ceva din culisele desemnării unora dintre candidaţi, câteva vorbe despre ce declară public liderii partidelor/alianţelor locale şi de fapt cum acţionează ei în realitate, candidaţi-surpriză ş.a.m.d.
Fireşte, primul aspect pe care-l voi puncta e legat de municipiul reşedinţă de judeţ, Baia Mare. În fapt, e vorba de idioţenia privind împărţirea oraşului în două – pentru Camera Deputaţilor, adică jumătate de oraş înseamnă colegiul 1 Baia Mare Vest, iar cealaltă jumătate ţine de colegiul 2 Baia Mare Est, despărţite de bulevadul Unirii. Adică, băimărenii din cele două jumătăţi au candidaţi diferiţi. Drept urmare, jumătate dintre băimăreni, cei din colegiul 2, trebuie să aleagă cot la cot cu electoratul din oraşul Şomcuta Mare şi din comunele Groşi, Cerneşti, Coaş şi-altele patru! Asta fiindcă acest colegiu drăguţel fusese pregătit de liberali pentru alegerile din 2008, culmea, pentru un candidat care nici măcar n-avea vreo legătură cu Maramureşul: Radu Stroe! Şi-a câştigat atunci acolo, cum era şi firesc, băimăreanul Cătălin Cherecheş, pe-atunci în PSD! Altfel spus, s-a cam încheiat povestea candidaţilor „de import” în Maramureş, maramureşenii vor candidaţi de-ai lor, buni sau răi, cum or fi, dar măcar de-ai locului. Că tot am pomenit de candidaţi maramureşeni, iată, în Colegiul 2 Senat, zona Codru-Chioar şi Lăpuş, pe lângă ceilalţi cinci candidaţi maramureşeni apare şi Bogdan Eduard Aiacoboaie, în a cărui fişă de candidat stă scris „născut în Cluj-Napoca; stabilit în Cluj-Napoca”! Că ARD, respectiv PDL Maramureş şi-a găsit cu chiu cu vai candidaţi pentru toate colegiile, asta se ştia, am spus-o şi eu cu multe luni în urmă că aşa se va-ntâmpla. Sigur, e treaba ARD ce candidaţi şi-a găsit; sigur, e problema şi de altfel dreptul cetăţeanului Aiacoboaie să intre într-un partid, e dreptul său să candideze unde şi din partea cui doreşte. Doar că fostul jurnalist Bogdan Eduard din Cluj, care în anii din urmă a tot trecut episodic prin Maramureş, devenit acum candidatul Aiacoboaie (ca jurnalist, nota bene, era cunoscut doar ca Bogdan Eduard; n-am înţeles niciodată de ce-şi ţinea ascuns tocmai numele de familie?!), se vrea acum taman senator, adică unul dintre cei trei viitori senatori de Maramureş? Nu zău? Iar în colegiul menţionat, îi are drept contracandidaţi, printre alţii, pe maramureşenii Sorin Bota (USL-PSD; senator în funcţie), Dorin Sabo (PPDD) şi Liviu Bechiş (PER-PV). Revenind un pic la chestiunea privind candidaţii proveniţi din media, printre cei în total 53 de candidaţi înscrişi în Maramureş, trei sunt din media: Bogdan Eduard Aiacoboaie, Vasile Tivadar – candidat din partea PER-PV (preşedinte PV Maramureş) pentru Camera Deputaţilor, în Colegiul 6 Sighet, şi Liviu Bala – candidat PPDD (sic!) în Colegiul 1 Baia Mare Vest! Trei foşti ziarişti care au decis să facă acest pas aparte, un pas care, dacă poate nu le va schimba complet cursul vieţii, cu siguranţă că pasul ales – indiferent dacă vor câştiga sau nu – va schimba foarte mult legăturile lor cu media, dar mai ales, generic vorbind, imaginea lor publică! Atenţie, n-am spus că în rău ori în bine (asta rămâne strict la aprecierea fiecărui maramureşean în parte), ci am spus doar că, pentru un jurnalist, un astfel de pas are cu totul alte conotaţii şi repercusiuni decât pentru alţi cetăţeni care se decid la un moment dat să intre într-un partid şi să şi candideze pentru parlament. Şi-ncă un lucru aici: cum-necum, niciunul dintre cei trei nu este nici prea tânăr, nici naiv (dimpotrivă!), nici neinformat, nici nepregătit profesional, nici fără relaţii etc., adică vreau să subliniez că cei trei sunt în orice caz mult mai în măsură să candideze decât pe puţin jumătate dintre ceilalţi 50 de candidaţi! Doriţi argumente? Nu e cazul aici, dar, în măsura în care voi constata că unii doresc extinderea discuţiei, indiferent pe ce canal de comunicare, nu am nimic împotrivă… dimpotrivă!
În altă ordine de idei, dacă tot am pomenit de ex-jurnalişti, va fi mai mult decât interesant ce se va întâmpla în Colegiul 1 Baia Mare Vest, Camera Deputaţilor, unde se confruntă Liviu Bala (PPDD; cum a ajuns tocmai aici, ba şi-n ultimul moment ca „surpriza etapei”, asta-i altă poveste… cu cântec!) cu Mircea Dolha, veşnicul candidat la orice funcţie, din partea cui se nimereşte la momentul respectiv (acum din partea USL-PNL), cu Vlad Oneţ (ARD-PDL), cu Bonis Istvan (UDMR; fost deputat) şi cu mult prea tânărul şi neexperimentatul Simion Bogdan Bizău (PER)… însă continuăm povestea în materialul următor.
Peter CZOMPA
