Reţinut de poliţiştii băimăreni după ce a fost depistat de două ori, în cursul aceleiaşi seri, conducând în stare de ebrietate

În baza probatoriului administrat, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea  unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Faptele au fost comise luni seara. În jurul orei 21.00, bărbatul în cauză, aflat la volanul unui autoturism, a efectuat manevra de mers înapoi şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism parcat regulamentar în zona străzii Victoriei din municipiu. Întrucât testarea cu aparatul etilotest a relevat că şoferul se afla în stare de ebrietate, acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge, rezultatul fiind de 2,86 g/l alcool pur în sânge.

După aproximativ patru ore, în jurul orei 01.00, poliţiştii care desfăşurau activităţi de supraveghere a traficului rutier pe strada Horea, au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism. La volan se afla acelaşi bărbat. Din nou a fost testat şi condus la spital, rezultatul de această dată fiind de 2,07 g/l alcool pur în sânge. Astfel că, pe lângă infracţiunea de conducere a unui vehicul de către o persoană aflată în stare de ebrietate, bărbatul în vârstă de 57 de ani, din comuna Şişeşti, este cercetat şi pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

  Ieri, 28 ianuarie, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii sale activităţi infracţionale.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole