Senatorul maramureșean Mihai-Ciprian Rogojan (Cici de la Sistem, cum mai este cunoscut) s-a dezis de formațiunea condusă de Elena Udrea (PMP) și s-a alăturat generalului Gabriel Oprea. În urmă cu doar câteva zile, Rogojan s-a înscris în Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR). Acesta a confirmat pentru Transilvania-tv.ro, că face parte din grupul parlamentar UNPR, subliniind că în cei doi ani de zile fiind în opoziție i-a fost greu să ajuțe comunitatea și oamenii care l-au ales.
Din această postură, spune senatorul, îi va fi mult mai ușor să-i ajute pe băimăreni și maramureșenii lui. ”Experiența de parlamentar care a stat doi ani în opoziţie m-a ajutat să iau această decizie, deloc uşoară. Consider că prin această decizie, pot ajuta mai bine comunitatea, în perioada de mandat care mi-a mai rămas. Ideile şi proiectele legislative pe care le-am iniţiat sau la care am fost co-autor, pot prinde viaţă şi pot fi puse în aplicare, mai repede şi mai eficient, cu sprijinul unei majorităţi parlamentare” a subliniat reprezentantul UNPR.
Parlamentarul este convins că îi va putea ajuta într-un timp foarte rapid pe cei care l-au ales, pentru că până acum în cei doi ani de mandat, n-a făcut nimic pentru colegiul său. Fiind un om responsabil, Rogojan spune că n-a mai putut sta pe margine, asta, pentru că, este luat la răspundere. ”La noi în Maramureș când mergi acasă ești luat la răspundere, în alte părți nu prea te întreabă lumea dacă ai ajutat ca și demnitar în cei patru ani de zile societatea sau județul. În schimb, pentru mine este frustrant dacă știu că în patru ani de zile nu pot să-i ajut cu nimic. Toate inițiativele mele legislative de la Senat la propunerile mele, nu a trecut nimic, până la urmă nu erau niște inițiative personale, erau pentru oameni. Acestea au fost singurele neplăceri pe care le-am avut. Am rămas prieten cu foștii colgi din PMP” a explicat senatorul.
Întrebat dacă pe viitor va primi oferte de la alte formațiuni, va adera în ”bărcile primitoare” – ”toboșarul de la Sistem” a tranșat ”Chiar dacă vor mai fi mișcări pe parcurs, voi rămâne în această formațiune (UNPR nr.)” a mai declarat el.
Reamintim că Rogojan a fost ales senator în colegiul uninominal nr. 1 din Circumscripţia electorală nr.26 Maramureş din partea PD-L. Proaspătul parlamentar UNPR va activa în grupul Partidului Social Democrat (PSD) din Senatul României.
Andreea POCOL