Ieri, la Consiliul Judeţean Maramureş s-a semnat contractul de lucrări pentru lotul I în cadrul proiectului „Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord”.
Obiectul contractului aferent lotului I este „Lucrări de construcţii, acces la obiectiv, parcări şi acces auto, alei pietonale” iar licitaţia a fost adjudecată de firma S:C Techocer Lugoj. Valoarea contractului pentru lotul I este de 6.188.194,55 lei, fără TVA, iar termenul de finalizarea este de până cel târziu la finele lunii ianuarie 2015.
Demararea lucrărilor a fost întârziată câteva luni, din cauza unui lung şir de contestaţii făcute de una din firmele participante la licitaţie. În data de 8 mai 2014, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNCS) a emis Decizia nr. 1312/11/1294 prin care respinge ca nefondată şi ultima contestaţie a firmei contestatare şi dispune continuarea procedurii de achiziţii publice prin semnarea contractului cu firma câştigătoare.
Prin urmare, ieri 15 mai, la Consiliul Judeţean Maramureş, s-a semnat contractul cu firma S.C. Technocer – Lugoj. Urmează ca după depunerea garanţiei de bună execuţie, să se predea amplasamentele şi să se înceapă lucrările pe lotul I. Firma S.C. Technocer este câştigătoarea licitaţiei şi pentru lotul II – care presupune realizarea centrelor de informare turistică, racordarea lor la utilităţi, reabilitarea împrejmuirilor bisericilor şi realizarea unui iluminat arhitectural care să pună în valoare obiectivele. Lucrările aferente lotului II sunt în plină desfăşurare. „O parte din lucrările aferente proiectului n-au putut fi demarate din cauza acestor contestaţii. Am fost nevoiţi să aşteptăm această decizie finală a CNCS. Există şi obiective la care lucrările de pe lotul II n-au putut fi realizate din cauză că depindeau de realizarea celor de pe lotul I. Acum lucrurile se vor armoniza şi sperăm ca firma executantă să se încadreze în termene, să ducem la bun sfârşit acest proiect important pentru Maramureş.” – afirmă preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu.
Proiectul „Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord” este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul de Intervenţie – 5.1. Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea / modernizarea infrastructurilor conexe.
Valoarea totală a proiectului este de 19.851.274,44 lei.
Proiectul „Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord” are ca scop punerea în valoare a bisericilor de lemn din Maramureş pentru următoarele 16 localităţi: Bârsana, Bogdan Vodă, Botiza, Budeşti, Călineşti, Copalnic-Mănăştur (sat Cărpiniş), Deseşti, Ieud-sat Ieud-deal, Ocna Şugatag (Sat Şugatag), Poienile Izei, Remetea Chioarului, Rozavlea, Săcălăşeni, Şişeşti (sat Plopiş şi Şurdeşti).