ELECTORAL: SĂNĂTATEA ESTE MAI BUNĂ DECÂT TOATE!

Am făcut:

Proiectul Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare este o investiţie de importanţă majoră pentru Maramureş. Este derulat prin Programul Operaţional 2007-2013 – Axa prioritară 3, cu o valoare de 17 milioane Euro.

900.000 Euro pentru noua Unitate de Primire Urgenţe

Am spus încă de la început de mandat că unul dintre obiectivele mele în proiectul privind reabilitarea Spitalului Judeţean este de a asigura la UPU condiţiile cele mai bune. În cazul urgenţelor se ştie că primele minute de intervenţie sunt cele mai importante pentru salvarea unei vieţi. Avem acum staţii şi echipaje SMURD care îşi dovedesc eficienţa, cu personal calificat şi medici de excepţie. Implicit se impune ca şi UPU să fie dotat ca atare. De altfel, dotarea cu aparatură medicală a spitalului va rămâne o preocupare permanentă atât pentru Consiliul Judeţean, cât şi pentru mine.

Consiliul Judeţean a cofinanţat achiziţionarea unui RMN la Spitalul Judeţean

În acest an, Consiliul Judeţean a alocat 400.000 lei pentru achiziţionarea aparatului RMN la Spitalul Judeţean, urmând ca în luna iunie acesta să fie pus în funcţiune. Acest lucru va însemna un pas important atât pentru Spitalul Judeţean, dar mai ales pentru pacienţii din Maramureş care, în momentul de faţă, sunt nevoiţi să se deplaseze în alte judeţe pentru investigaţiile necesare.
Este, aşadar, dovada clară a interesului administraţiei judeţene şi, implicit, a preşedintelui CJ, Mircea Man, în ce priveşte aducerea unităţilor sanitare din judeţ la cele mai înalte standarde.

TOTUL PENTRU MARAMUREŞ
Mircea Man, candidatul Uniunii Pentru Maramureş la preşedinţia Consiliului Judeţean
Poziţia 1 pe buletinul de vot

Recomandari

Un comentariu la „ELECTORAL: SĂNĂTATEA ESTE MAI BUNĂ DECÂT TOATE!”

  1. Care berbec a dat copy/paste de pe Graiul? Baia Mare are RMN de cateva luni.Cat despre reabilitare se prefigureaza o catastrofa de proportii !!!

    Răspunde

Lasă un comentariu

Alte Articole