Luni, 03 martie, în jurul orei 23.00, un echipaj al Jandarmeriei Maramureş a fost direcţionat înspre un imobil situat pe strada Horea din localitatea Baia Mare, unde o persoană de sex masculin a fost agresată cu o bâtă de baseball.
Astfel, în jurul orei 23:00, Ioan R. a fost chemat pe strada Horea din localitatea Baia Mare, de către un amic pentru a vedea o pereche de pantofi, dar în momentul în care a intrat în scara imobilului a fost lovit de către o persoană de sex masculin cu o bâtă de baseball în faţă.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD, care l-a transportat la o unitate spitalicească.
În urma verificărilor efectuate de către echipajul de jandarmi direcţionat la faţa locului de către dispeceratul Poliţiei Municipiului Baia Mare, s-a stabilit faptul că autorul agresiunii este Mădălin V., care după incident a fugit de la faţa locului, nefiind găsit nici la domiciliu.
În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 1, Cod Penal.