Scandalagii amendați de jandarmi în Baia Mare

Echipajele de jandarmi de pe raza municipiului Baia Mare, în perioada 24 – 25 noiembrie a.c., au surprins şi sancţionat mai multe persoane care au încălcat prevederile legale, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale.
Vineri, 24 noiembrie a.c., în jurul orei 15:20, jandarmii au fost solicitaţi să intervină pe strada Grănicerilor în Baia Mare, unde o femeie de 60 de ani din Baia Mare şi fiul ei de 36 de ani, au provocat scandal tulburând liniştea locatarilor. Acestora jandarmii le-au aplicat sancţiuni contravenţionale conform legii.
Sâmbătă, 25 noiembrie a.c., în jurul orei 18:25, într-un apartament de pe strada Motorului din Baia Mare, doi tineri din Băiţa de Sub Codru, unul cu vârsta de 21 de ani iar celălalt cu vârsta de 18 ani, pe fondul consumului de alcool au tulburat liniştea locuitorilor din imobil prin strigăte şi larmă, producerea de zgomote prin ascultarea muzicii la intensitate ridicată, determinându-i pe locatari să solicite intervenţia jandarmilor. Cei doi tineri au fost sancţionaţi cu amendă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole