Scandaluri aplanate de jandarmi în Baia Mare

Azi noapte, în jurul orei 03.30, un echipaj de jandarmerie aflat în timpul serviciului de patrulare pe raza municipiului Baia Mare, a fost solicitat să se deplaseze pe strada Dragoş Vodă, din localitate, unde în incinta unui imobil, cineva deranja liniştea locatarilor, prin muzică la intensitate ridicată. A fost identificat B.A. de 38 de ani, din Baia Mare, care, nefiind la prima abatere de acest gen, fiind avertizat atât verbal cât şi scris în repetate rânduri să nu mai deranjeze vecinii prin ascultarea muzicii la intensitate ridicată, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei.

În data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 00.30, jandarmii maramureşeni au fost sesizaţi să se deplaseze pe strada Păşunii din municipiul Baia Mare, unde se reclama faptul că dintr-un apartament, se aud zgomote puternice, care deranjează ceilalţi locatari, la acea oră târzie. A fost identificat A.B. de 21 ani, din Baia Mare, care a tulburat liniştea publică, prin faptul că vorbeau foarte tare împreună cu nişte amici. Acesta a fost sancţionat contravenţional de către echipajul de jandarmerie.
În jurul orei 01.00, jandarmii au fost solicitaţi din nou să intervină la aceeaşi adresă de pe strada Păşunii, unde A.B. a continuat să deranjeze liniştea vecinilor, prin strigăte şi ţipete, fapt pentru care a fost sancţionat din nou contravenţional de către agentul constatator, faţă de care nu a avut o atitudine cooperantă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole