Șefa IPJ Maramureș, Viorica Marincaș, câștigătoare a premiului ”Femei curajoase”

Comisarul şef de poliţie Viorica Marincaş este una dintre câştigătoarele premiului „Femei curajoase”, oferit de Ambasada SUA la Bucureşti, o conducătoare exemplară a unei instituţii de aplicare a legii, angajată în promovarea drepturilor femeilor.

La data de 10 aprilie a.c., la sediul Ambasadei SUA la Bucureşti a avut loc ceremonia de premiere a femeilor curajoase din România.

Pentru rezultate excepţionale a fost premiată şi comisarul-şef de poliţie Viorica Marincaş. A fost timp de peste 25 de ani ofiţer specialist cercetare penală, coordonator al mai multor birouri de poliţie şi instructor, autor, conferenţiar şi voluntar. A fost prima femeie numită şef al unui inspectorat judeţean de poliţie. Doamna comisar-şef de poliţie Marincaş a demonstrat angajamentul faţă de aplicarea legii la înalte standarde şi a promovat drepturile femeilor prin coordonarea unei campanii de informare despre violenţa domestică şi prin înfiinţarea ONG-ului Asociaţia Femina XXI, dedicat extinderii egalităţii de şanse şi luptei împotriva discriminării de gen. Ea a fost şi vice-preşedinte al filialei de Maramureş a Crucii Roşii.

DISCURSUL ÎNSĂRCINATULUI CU AFACERI AL SUA, DUANE BUTCHER, CU OCAZIA CEREMONIEI DE PREMIERE A FEMEILOR CURAJOASE DIN ROMÂNIA

”În anul 2007, Departamentul de Stat a înfiinţat premiile „Femei curajoase din întreaga lume”, pentru a onora calităţile de conducător ale unor femei extraordinare care au jucat un rol important în transformarea societăţilor lor. Pentru Ambasada SUA la Bucureşti este o plăcere să găzduiască propria sa ceremonie şi să celebreze româncele curajoase.
Femeile pe care le onorăm în această seară au vieţi extraordinare. Realizările lor demonstrează puterea acţiunii individuale şi reflectă valorile comune ale României şi ale SUA. Viziunea, curajul şi hotărârea lor reprezintă o sursă de inspiraţie pentru noi toţi.
Este important să le sărbătorim şi să le preţuim pe aceste femei curajoase. Ar fi bine dacă ar exista mai multe ca ele în lume.
Din acest motiv, recunoaştem în această seară realizările excepţionale ale unor femei care sunt:

Un distins istoric al Holocaustului;
O renumită poetă şi neobosită activistă civică;
O remarcabilă jurnalistă de investigaţie pasionată de adevăr;
O conducătoare exemplară a unei instituţii de aplicare a legii, angajată în promovarea drepturilor femeilor;
O antreprenoare de succes care şi-a dedicat eforturile îmbunătăţirii situaţiei mediului înconjurător.

Acum am marele privilegiu de a înmâna premiul cel mare din această seară persoanei nominalizate de noi pentru ediţia din 2014 a premiilor „Femei curajoase din întreaga lume”. Prima femeie şi cel mai tânăr procuror general al României, devenită acum prima femeie procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kövesi a demonstrat curaj extraordinar, luptând împotriva infracţionalităţii şi corupţiei.
Sub conducerea sa, procurorii DNA au continuat să investigheze cazuri care ar fi fost de neînchipuit în urmă cu un deceniu. Doamna procuror-şef Kövesi a luptat pentru a păstra DNA puternică, relevantă şi independentă. Ea este o forţă care luptă pentru reforma justiţiei şi a statului de drept.
Doamna procuror-şef Kövesi a demonstrat un combinaţie rar întâlnită de cutezanţă şi echilibru, trăsături caracteristice ale unui lider adevărat. Pe tot parcursul carierei, a învins obstacole pentru a-şi îndeplini visurile. În pofida celor care au avertizat-o că va avea un viitor sumbru ca femeie procuror, ea a fost sfărâmat stereotipurile existente.
Înainte de a deveni procuror-şef al DNA, în perioada 2006-2012, doamna Kövesi a fost procuror general. În prima sa declaraţie publică în calitate de procuror general, a spus: „vreau să schimb imaginea Ministerului Public în ochii publicului”. Sensul acestei declaraţii se reflectă în toată activitatea profesională a doamnei procuror-şef Kövesi.

Între 2006 şi 2012, ea a adus în echipă tineri profesionişti, a adoptat cele mai noi tehnici de investigaţie şi a insuflat o etică a independenţei procurorilor.
Funcţionar public devotat, doamna procuror-şef Kövesi este un model pentru aceia care îşi vor dedica vieţile activităţii în slujba legii şi eforturilor de a asigura dreptate în societate. Activitatea sa şi a instituţiei pe care o conduce acum este de o importanţă vitală pentru această ţară. Devotamentul său şi al altor curajoase femei procuror şi judecător demonstrează rolul lor crucial în reformarea sistemului judiciar. Un sistem judiciar independent şi statul de drept sunt nu doar valori fundamentale, ci şi cheia asigurării creşterii economice şi promovării investiţiilor străine. Transparenţa, previzibilitatea şi stabilitatea sunt esenţiale pentru o societate democratică ce concurează în economia mondială.

A fost o onoare şi un privilegiu să lucrez cu doamna procuror-şef Kövesi în ultimii trei ani. Sunt realmente impresionat de talentul, devotamentul şi perseverenţa sa. Sper că tinerii şi tinerele din România vor urma exemplul altruismului său pentru a face eforturi pentru un viitor mai bun şi mai luminos.
Îmi face o deosebită plăcere să înmânez acest premiu oferit de Ambasadă doamnei procuror-şef Kövesi. ”

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole