Miercuri, 20 aprilie 2016, sindicatul Sanitas a pichetat Prefectura Maramureș între orele 11 și 12, ca parte a unor forme de protest demarate de Federația Sanitas la nivel național.
De la ora 10, Mircea Ciocan, președinte al Uniunii Județene Sanitas Maramureș, a participat la ședința Comisiei pentru Dialog Social, condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuț, unde a prezentat revendicările federației. Aceste revendicări au fost înmânate reprezentantului Guvernului în teritoriu într-o formă scrisă, în mod oficial, cu puțin înainte de ora 12, când o delegație a protestatarilor, condusă de Mircea Ciocan, s-a prezentat în biroul prefectului. Imediat după aceasta, prefectul Lupuț a coborât în mijlocul protestatarilor și i-a asigurat că toate revendicările lor vor fi transmise Guvernului, deciziile pe care ei le doresc depinzând de acesta. Printre revendicările Sanitas se numără: eliminarea inechităților salariale pentru toți angajații din sistemul sanitar și de asistență socială; creșterea salariilor angajaților din sistemul sanitar și de asistență socială cu 25% și în anul 2016; acordarea sporurilor specifice medicilor și pentru perioada orelor de gardă; acordarea sporurilor la salariul de bază actual pentru întreg personalul din sistemul sanitar și de asistență socială; alocarea unui procent de 6% din PIB pentru sănătate etc.
Depistat de polițiști în timp ce conducea cu o alcoolemie de 1.09 mg/l alcool pur în aerul expirat
Polițiștii oraşului Vişeu de Sus, care desfășurau ieri după amiază activități...
Deschide