Șoferi fără permis depistați la volan, în Baia Mare și Borșa

Ieri, 30 mai, poliţiştii rutieri maramureşeni au acţionat pentru supravegherea traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie pe drumurile publice din judeţ, având ca prioritate depistarea şoferilor care încalcă normele rutiere.

Conducătorii auto opriţi de poliţişti au fost testaţi cu aparatul etilotest iar în două cazuri s-au constatat infracţiuni de conducere sub influenţa alcoolului respectiv conducere fără permis.
După ce au oprit pentru verificări un autoturism pe bulevardul Traian din municipiul Baia Mare, poliţiştii au constatat că persoana de la volan, un băimărean de 25 de ani, nu posedă permis de conducere iar aparatul etilotest a indicat o concentraţie de peste 0.90 alcool pur în aerul expirat.

Un alt bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Borşa, care s-a urcat la volanul unui autoturism fără a deţine permis de conducere, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale pe D.N.18. Şi în acest caz a fost întocmit dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor poliţiştii să propună măsuri legale.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole