Poliţiştii de ordine publică au intervenit cu operativitate la o tâlhărie comisă pe strada Victoriei din municipiul Baia Mare, reuşind să identifice în scurt timp persoana bănuită de comiterea faptei.
Fapta a fost sesizată aseară, în jurul orei 20.00. Poliţiştii de ordine publică au intervenit de urgenţă la faţa locului, unde au identificat persoana vătămată, un tânăr de 21 de ani, care fusese deposedat prin violenţă de suma de 45 de lei.
Au fost demarate activităţile specifice pentru identificarea şi prinderea autorului. La scurt timp, în scara unui bloc de pe aceeaşi stradă, a fost găsit un băimărean de 18 ani, care a recunoscut că el a comis fapta. De asemenea, poliţiştii au găsit asupra acestuia un plic cu substanţă susceptibilă a fi interzisă. Întrucât există suspiciunea comiterii unor fapte încriminate de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, plicul a fost ridicat de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.
Infracțiuni rutiere constatate de polițiștii din Sighetu Marmației și Groși
Azi-noapte, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați prin apel 112...
Deschide