În noaptea de 17/18 aprilie, la ora 23.55, în timp ce efectuau serviciul de patrulare şi control, polițiștii din Borșa au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Gruiu lui Dan din oraș.
La volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani din Borșa.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere, iar în urma controlului autovehiculului polițiștii au identificat mai multe elemente de muniție, un pistol calibru 6 mm, un dispozitiv de ochire tip „reddot” și un cablu metalic, acoperit cu protecţie din plastic, cu lungime de 80 cm, cu laţuri la ambele capete.
În sprijin a fost solicitată grupa operativă din cadrul Poliției Orașului Borşa şi polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, toate bunurile fiind ridicate în vederea efectuării de verificări.
Totodată s-a dispus și imobilizarea autoturismului în cauză.
În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Tehnică nouă, în dotarea Jandarmeriei Maramureș
Ministerului Afacerilor Interne, prin intermediul unui program operațional privind îmbunătățirea capacității...
Deschide