Târgu Lăpuş: A acroșat cu mașina un pieton și a fugit de la locul accidentului

Ieri, 25 februarie, ora 11.45, pe raza oraşului Târgu Lăpuş s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane. Conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei, fiind depistat la scurt timp de la producerea evenimentului.

Un băimărean în vârstă de 43 de ani, care se deplasa cu autoturismul pe strada Piaţa Eroilor din Târgu Lăpuş, a acroşat cu oglinda retrovizoare din partea stângă un tânăr de 20 de ani. După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei, dar a fost depistat de poliţişti la circa cinci minute de la producerea evenimentului.
Accidentul s-a soldat cu rănirea pietonului, care a fost transportat la spitalul Târgu Lăpuş unde a beneficiat de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole