În cadrul unor acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări, polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au reținut, în apropierea frontierei de stat, un cetățean ucrainean implicat în contrabandă și au confiscat aproximativ 9.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 80.000 lei, ce urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.
Ieri, 18 februarie a.c., pe timpul unor misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat, lucrători din cadrul Sectorului PF Valea Vișeului au observat pe direcția localității Valea Vișeului mai multe persoane care transportau în spate, către interiorul țării, mai multe colete voluminoase.
La fața locului s-a deplasat o echipă de intervenție care a efectuat somațiile legale prin voce și, deoarece persoanele cauză nu s-au supus, polițiștii de frontiera au tras cinci focuri de avertisment în plan vertical.
Nici de această dată persoanele urmărite nu s-au oprit, au abandonat coletele și au fugit pe teritoriul statului ucrainean, traversând frontiera prin apa râului Tisa.
În cel mai scurt timp au fost anunțate și autoritățile statului vecin despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului și reținerii persoanelor implicate în activitatea infracțională.
La cercetarea zonei au fost descoperite 16 colete voluminoase care conțineau țigări de proveniență ucraineană.
În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 7.890 pachete cu țigări, mărcile Jin Ling și Marble, în valoare de peste 70.000 lei.
Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabanda și trecere ilegală a frontierei de stat.