Trei autovehicule implicate într-un accident produs în Pasul Gutâi

Ieri dimineață la ora 08.00, poliția a fost sesizată că pe D.N.18, în Pasul Gutâi, a avut loc un accident de circulație cu victime.

Un bărbat de 45 de ani din Repedea, care se deplasa cu un autoturism pe direcția Sighetu Marmației – Baia Sprie, într-o curbă periculoasă la dreapta nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar de un băimărean de 32 de ani. În urma impactului, autoturismul care a pătruns pe contrasens a ricoșat și a lovit partea laterală stânga spate a unui alt autoturism condus regulamentar tot din sens opus de un bărbat de 36 de ani, domiciliat în județul Botoșani.
În urma accidentului, trei pasagere cu vârste cuprinse între 16 și 42 de ani, toate din mașina condusă de șoferul domiciliat în județul Botoșani, au suferit leziuni corporale și au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Nici una nu a necesitat internarea.
Toți șoferii implicați în producerea accidentului au fost testați cu aparatul etilotest și s-a constatat că cel care a pătruns pe contrasens avea o concentrație mai mică de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Toți au fost conduși la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole