Activităţile de cercetare şi documentare efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au dus, ieri, la identificarea autorilor unui furt comis pe raza municipiului.
Astfel, în data de 8 ianuarie, în jurul orei 17.30, în faţa unui magazin situat la intersecţia bld. Traian cu bld. Republicii, trei tineri băimăreni au sustras un telefon mobil din poşeta unei femei, profitând de neatenţia acesteia. Bunul sustras a fost recuperat şi predat părţii vătămate, iar persoanele bănuite au fost identificate de poliţişti. Este vorba despre trei bărbaţi cu vârta cuprinsă între 29 şi 41 ani, toţi din Baia Mare. Unul dintre bănuiţi, în vârstă de 31 de ani, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă pentru descoperirea întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor.
Depistat de polițiști în timp ce conducea cu o alcoolemie de 1.09 mg/l alcool pur în aerul expirat
Polițiștii oraşului Vişeu de Sus, care desfășurau ieri după amiază activități...
Deschide