Trei firme din Maramureș și-au însușit ilegal 300.000 de lei din bugetul asigurărilor pentru şomaj

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Maramureş s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune prin utilizarea de mijloace frauduloase şi fals în înscrisuri sub semnătură privată de către reprezentanţii a 3 firme.

Cei în cauză sunt bănuiţi că ar fi indus şi menţinut în eroare reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş cu privire la existenţa unor raporturi juridice de muncă cu persoane care îndeplineau cerinţele prevăzute de art.85 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Aceştia ar fi utilizat în mod fraudulos înscrisuri care atestau în mod nereal încheierea contractelor de muncă şi acordarea drepturilor salariale în baza cărora au beneficiat în mod injust de subvenţii din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în total 295.644 de lei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole