Trei infracţiuni rutiere comise de un tânăr de 19 ani din Ruscova

Ieri dimineaţă, poliţiştii rutieri au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui moped care circula pe DN 18 în localitatea Ruscova, fără numere de înmatriculare. Conducătorul acestuia, care circula cu viteza de 91 km/oră în localitate, a refuzat de trei ori să oprească la semnalul poliţiştilor. Ulterior a fost depistat într-un local public din localitatea Ruscova, dar şi aici a refuzat să se legitimeze, astfel încât poliţiştii l-au încătuşat şi l-au condus la sediul Poliţiei Vişeu de Sus pentru cercetări.
Din verificările efectuate s-a constatat faptul că tânărul are 19 ani şi nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie iar motociclul este radiat din circulaţie. Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, el a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie şi refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole