Ultramaratonul caritabil “100 for Children”

Asociația ProVita, împreuna cu un grup de voluntari, organizează a doua ediție a Ultramaratonului caritabil “100 for Children”, sâmbătă 30 mai 2015. Evenimentul non-competitiv, care se va desfășura, cu ocazia Zilei Copilului, pe o distanță de 100 de kilometri, de la București la Valea Plopului, are drept scop strângerea de fonduri pentru 400 de copii orfani sau abandonați, aflați în tabăra de la Valea Plopului.
Participanții pot opta să parcurgă această distanță de unii singuri, în echipe de cinci (5 x 20 de kilometri) sau de doi (2 x 50 de kilometri). Alergătorii vor lua startul de la kilometrul 13 al Soselei București – Ploiești, iar pe ultimii 2 kilometri ai Ultramaratonului de 100 de kilometri, acestora li se vor alătura și copiii de la Valea Plopului.
La prima ediție a Ultramaratonului caritabil “100 for Children”, cea de anul trecut, au participat 45 de alergători, care au avut și rolul de fundraisers, fiecare dintre participanți având pagina proprie pe platforma Galantom.ro, pe care o promovează în rețelele de socializare pentru a strânge fonduri prin donații online.. În urma evenimentului, s-au strâns 45.298 de lei, prin 452 de donatii, fiecare participant colectând în medie aproximativ 1.000 de lei .
Atât fondurile strânse la prima ediție, cât și cele de la a doua ediție, vor fi direcționate în totalitate pentru finalizarea unui centru social în Vălenii de Munte, în cadrul căruia copiii abandonați sau orfani vor locui în momentul în care vor ajunge la liceu.
“Ne bucurăm că și în acest an sportivii amatori, dar mai ales inimoși, au răspuns pozitiv invitației noastre. Față de prima ediție, la ediția din anul acesta vor fi mai mulți participanți care vor alerga întreaga distanta de 100 de kilometri. Până la ora actuală s-au înscris deja 15 curajoși care vor înfrunta singuri cei 100 de kilometri. Ultimii 2 kilometri din traseu sunt cei mai emoționanți, întrucât sportivii vor încheia cursa cot la cot cu micuții pe care vor să-i ajute, răsplătindu-li-se, astfel, un efort fizic și mental deosebit. ”, declară Daniel Mereuță, organizatorul Ultramaratonul caritabil “100 for Children”.
Cei interesați să participe se pot înscrie pe website-ul oficial al evenimentului, www.100forchildren.ro.

Evenimentul „100 for Children” este susținut de Galantom și Cubrain.
Referințe:
• Site-ul evenimentului: http://100forchildren.ro/
• Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/pages/100-for-Children-Ultra-Marathon/312457468901652?ref=hl

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole