Un băimărean s-a îmbătat și a amenințat cu pistolul un om de ordine

În dimineaţa zilei de 6 septembrie, administratorul unui local din Baia Mare a sesizat poliţia că un client aflat în stare de ebrietate a provocat scandal şi se manifestă violent. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului l-au identificat pe scandalagiu în persoana unui băimărean în vârstă de 33 de ani. Ei au constatat că bărbatul, după ce a consumat băuturi alcoolice în local, a devenit recalcitrant motiv pentru care a fost scos afară de unul dintre oamenii de ordine. Bărbatul a mers la maşina proprietate personală, de unde a luat un pistol cu gaze cu care l-a ameninţat pe omul de ordine.

Acesta a reuşit însă să-l dezarmeze şi să-l imobilizeze iar administratorul a chemat poliţia.

Pentru că nu este autorizat să deţină, poarte şi să folosească arme şi muniţii neletale, băimăreanul s-a ales cu dosar penal. De asemenea el este cercetat şi pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole