Vezi rezultatele controalelor efectuate de polițiști în piețele din Baia Mare și târgul din Ariniş

Vineri, între orele 09.00 – 14.00, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare au efectuat verificări în Piaţa Izvoarele şi alte pieţe din municipiu, cu privire la comercializarea ţigărilor netimbrate în România şi a produselor agricole. Au fost verificaţi şase agenţi economici şi 32 producători agricoli care comercializau produse în pieţe, fiind aplicate patru sancţiuni contravenţionale în valoare de 1500 de lei. De asemenea, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 152 pachete cu ţigări de provenienţă străină.

Tot vineri, între orele 09.00 – 12.00, poliţiştii Secţiei 3 Fărcaşa au acţionat în târgul şi piaţa agroalimentară din localitatea Ariniş pentru combaterea comerţului ilicit. În cadrul acţiunii au fost verificate 84 de persoane şi 14 autovehicule, fiind constatate 15 contravenţii, majoritatea la Legea 12/1990. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 4500 de lei. De asemenea, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării peste 250 de kg de produse alimentare (fructe şi dulciuri) comercializate fără documente de provenienţă. Produsele perisabile au fost predate la un supermarket din localitatea Fărcaşa, în vederea valorificării.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole