Weekend liniștit pe pârtiile din Maramureș, pentru jandarmii montani

Pe timpul acestui sfârşit de săptămână, Jandarmeria Montană Maramureş a acţionat în zona de responsabilitate pentru menţinerea ordinii publice în staţiunile montane şi pe traseele turistice, axându-se în permanenţă pe accentuarea prezenţei în mijlocul populaţiei.
Astfel, în cele patru staţiuni montane în care sunt prevăzute posturi montane, jandarmii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional. Totodată, jandarmii montani au acţionat pentru informarea, îndrumarea şi acordarea de asistenţă turiştilor aflaţi în dificultate în zona de responsabilitate.
Jandarmeria Maramureş precizează faptul că în acest sfârşit de săptămână nu au fost situaţii în care să se impună acordarea de prim ajutor persoanelor accidentate pe pârtiile de schi. În staţiunea Cavnic, jandarmii montani au urmărit ca evenimentele sportive să se desfăşoare în bune condiţii. Astfel, pe timpul Serbării Lenkerului, nu s-au înregistrat evenimente nedorite.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole