Ziua Jandarmeriei Române, sărbătorită și în Baia Mare

Azi, 03 aprilie a.c., pe platoul de la sediul Jandarmeriei Maramureş, s-a desfăşurat Ceremonialul Militar, eveniment organizat cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române. Ziua de 3 aprilie este o dată semnificativă în tradiţiile Jandarmeriei Române, instituţie specializată a statului, cu statut militar, de garantare a ordinii constituţionale interne în statul de drept. Continuatori ai curtenilor şi dorobanţilor, jandarmii au sărbătorit 167 de ani de când a fost semnată ,,Legiuirea pentru reforma corpului Slujitorilor în Jandarmi”, de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica. Istoria unei naţiuni este formată din oameni şi evenimente, iar cei 167 de ani care s-au scurs de când s-a constituit prima structură de jandarmerie, reprezintă o filă cu o semnificaţie aparte.
Activităţile au fost desfăşurate în spiritul tradiţiilor militare naţionale şi în conformitate cu regulile protocolare.
În această zi de sărbătoare, au fost prezenți: domnul Sebastian Lupuţ, prefect al judeţului Maramureş, domnul Cosmin Drulea din partea Consiliului judeţean Maramureş, domnul Niculescu Ţâgârlaş Cristian, viceprimar al municipiului Baia Mare, Preot consilier al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Virgil Jicărean, şefii/ reprezentanţii structurilor din sistemul de ordine şi siguranţă publică, apărare şi securitate naţionala la nivel judeţean.
După oficierea serviciului religios de către, domnul Preot consilier al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Virgil Jicărean, domnul Sebastian Lupuţ, prefect al judeţului Maramureş, a prezentat mesajul doamnei Carmen Dan, Ministrul Afacerilor Interne, adresat cu ocazia sărbătoririi a 167 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române apoi, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, domnul locotenent colonel Petru Marcel Florişteanu, a prezentat mesajul Inspectorului General al Jandarmeriei Române, domnul general de brigadă Andreiana Marin cu ocazia sărbătoririi a 167 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.
Au urmat prezentarea ordinelor de înaintare în grad înainte de termen, precum şi acordarea unor recompense. Inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, a înaintat în grad înainte de termen 5 jandarmi maramureşeni şi a acordat un număr de 67 de recompense personalului unităţii pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu constând în mulţumiri şi felicitări.
A urmat activitatea de premiere prin înmânarea de cupe şi diplome, pentru câştigătorii concursurilor interne şi inter-instituţionale organizate de I.J.J. Maramureş cu ocazia Zilei Armei.
Activitatea s-a încheiat cu defilarea unităţii prin faţa oficialităţilor judeţului Maramureş.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole