Taxa de clawback, din nou în atenţie. Ministrul Sănătăţii este îngrijorat în ceea ce priveşte reacţia producătorilor şi importatorilor de medicamente ca urmare a aplicării taxei de clawback, care are consecinţe directe asupra accesului pacienţilor la medicamente şi asigurarea tratamentelor necesare acestora.
Potrivit MS, dr. Vasile CEPOI, ministrul Sănătăţii a purtat discuţii la acest sfârşit de săptămână cu reprezentanţii asociaţiilor producătorilor români şi internaţionali de medicamente (ARPIM) şi cu cei ai asociaţiei producătorilor de medicamente generice (APMGR). Ministrul a preluat propunerile acestora privind rezolvarea situaţiei generate de prevederile unor acte normative elaborate de guvernele anterioare.
„Sunt preocupat de aceasta problema inca de la inceputul mandatului. Din pacate este o situatie pe care am preluat-o si pe care incercam sa o rezolvam in timp record pentru ca tensiunile aparute pot duce la situatia unui blocaj in aprovizionarea cu medicamente. Cred ca numai impreuna, prin dialog si transparenta putem rezolva problemele.
Am avut mai multe intalniri cu reprezentatii Ministerului Finantelor si deja avem cateva variante de lucru. Am solicitat si sprijinul premierului Romaniei, dl Victor PONTA care va convoca astazi o intalnire cu toate autoritatile implicate incepand de la Ministerul Sanatatii, Casa de Asigurari de Sanatate, Ministerul de Finante”, a declarat Vasile CEPOI, ministrul Sanatatii dupa intalnire.
Intre timp, ministrul Sanatatii, dr. Vasile CEPOI face un apel catre reprezentatii industriei medicamentului asupra consecinţelor sociale şi economice deosebit de grave ale eventualelor actiuni precizate de a se retrage de pe piata.
Deja exista o situatie dificila cu aprovizionarea citostaticelor ieftine, care nu mai prezinta interes comercial pentru producatori si importatori care afecteaza grav pacientii cu afectiuni oncologice.
R.B.