Autoutilitară sechestrată de polițiștii din Tăuții Măgherăuș

În baza datelor şi informaţiilor deţinute la nivelul Poliţiei oraşului Tăuţii Măgherăuş, la data de 10 mai 2022, polițiștii subunităţii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de către un bărbat din localitate a infracţiunii de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 metri cubi, neînsoţite de documente specifice de transport prevăzute de lege.

Pentru fapta penală prevăzută de Legea nr. 46 din 2008, polițiștii au înregistrat dosar penal.

       În urma probatoriului administrat, la data de 17 mai 2022, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, la propunerea organelor de poliţie, a dispus aplicarea măsurii sechestrului asigurator, în vederea confiscării speciale asupra autoutilitarei cu privire la care există indicii că a fost folosită la transportul materialelor lemnoase în volum de 12,5 metri cubi, neînsoţite de documente specifice de transport.

Azi, 18 mai polițiștii din Tăuții Măgherăuș au pus în aplicare sechestrul asigurator, autoutilitara fiind lăsată în custodie. Cercetările continuă pentru probarea întregii activităţi infracţionale a persoanei. 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole