Autovehicul urmărit de autoritățile din Marea Britanie, identificat în Maramureş

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale maramureşeni au fost sesizaţi de către reprezentanţii Registrului Auto Român despre faptul că un autovehicul prezentat la autentificare de către un bărbat din Borşa, figurează în aplicaţiile S.I.S. Schengen și e-ASF Vehicule Interpol, ca fiind urmărit.
Din verificările efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost achiziţionat din Marea Britanie, de către un bbărbat care a achitat în luna august doar un avans, neefectuând ulterior şi plata celorlalte rate, astfel încât la data de 22 octombrie 2019, autorităţile din Marea Britanie au dat în urmărire autovehiculul respectiv.
Autoturismul a fost identificat pe raza orașului Borșa și indisponibilizat la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, până la clarificarea situaţiei juridice.
S-au demarat procedurile de comunicare a celor de mai sus către autorităţile din Marea Britanie prin intermediul biroului SIRENE.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole